Vasile Blaga a fost luni la Secţia 1 de Poliţie, unde trebuie să se prezinte după ce a fost pus sub control judiciar, măsură dispusă în cazul său de procurorii DNA Ploieşti, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă. Fostul copreşedinte PNL a contestat controlul judiciar, instanţa supremă urmând să judece marţi cererea sa de ridicare a măsurii preventive.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Fostul copreşedinte al PNL, Vasile Blaga, a ajuns la Secţia 1 de Poliţie la ora stabilită cu poliţiştii care îl supraveghează judiciar. Conform programului stabilit în cadrul măsurii preventive, Blaga trebuie să se prezinte la Secţia 1 de Poliţie în zilele de luni şi marţi, la ora 09.00.

Întrebat dacă a primit 500.000 de euro de la Gheorghe Ştefan, Vasile Blaga a răspuns negativ, precizând că orice alte informaţii despre dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă va da doar în faţa instanţei, unde îşi va susţine nevinovăţia.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Senatorul Vasile Blaga este sub control judiciar din 28 septembrie, când procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Ploieşti au început urmărirea penală în cazul său, pentru trafic de influenţă, faptă pe care ar fi comis-o în perioada 2011-2012, când era secretar general al PDL.

În aceeaşi zi, Vasile Blaga a anunţat că, în urma acuzaţiilor care i-au fost aduse de către DNA Ploieşti, îşi depune demisia din funcţia de copreşedinte al PNL şi şef al campaniei partidului la alegerile parlamentare din 11 decembrie.

În acelaşi dosar sunt urmăriţi penal fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan şi omul de afaceri Horaţiu Bruno Berdilă.

Elena Udrea a fost audiată în calitate de martor în dosarul lui Blaga, ea spunând, după ce a dat declaraţii în faţa procurorilor, că legea trebuie modificată pentru a nu mai exista ilegalităţi în privinţa finanţării partidelor. Udrea a adăugat că nu ştie dacă Blaga ar fi luat bani în nume personal, aşa cum susţin procurorii DNA, dar a precizat că, „teoretic, oricine care în campanie încasa sume neînregistrate putea să le ducă şi acasă”.

Potrivit procurorilor, în perioada 2011-2012, Blaga ar fi primit în trei rânduri, printr-un interpus, suma totală de 200.000 de euro, precum şi 500.000 de euro de la fostul primar Gheorghe Ştefan.

Gheorghe Ştefan l-ar fi informat atunci pe Blaga că vrea să obţină bani pentru PDL prin intermediul directorului unei companii naţionale din domeniul energiei. Compania naţională ar fi încheiat contracte de achiziţii servicii şi produse IT, prin licitaţii truncate, cu firma lui Horaţiu Berdilă, iar acesta ar fi transferat la PDL, din acele contracte, între 10 şi 25% din valoarea fiecărui contract astfel încheiat. În acest fel, Gheorghe Ştefan ar fi primit pentru el şi pentru PDL aproximativ 25 de milioane de lei, potrivit procurorilor.

“Primirea în mod repetat de către suspectul Blaga Vasile, în perioada 2011 – 2012, în trei rânduri, prin interpus, a sumei totale de 200.000 euro, precum şi de la suspectul Ştefan Gheorghe a sumei de 500.000 euro, despre a căror provenienţă avea cunoştinţă, prin prisma celor de mai sus, a reprezentat consfinţirea înţelegerii anterioare”, au scris procurorii DNA Ploieşti în ordonanţa prin care s-a dispus efectuarea urmăririi penale faţă de cei trei suspecţi. 

Horaţiu Bruno Berdilă, cumpărătorul de influenţă din dosarul lui Vasile Blaga, era la conducerea firmei de IT Romsys când i-ar fi dat bani lui Gheorghe Ştefan pentru PDL, iar în schimb societatea ar fi primit, după licitaţii trucate, contracte de la o companie naţională unde cei doi lideri de partid s-ar fi asigurat că este numită o persoană de încredere. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.