Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, prim-vicepreşedintele PNL Iulian Dumitrescu, a fost plasat sub control judiciar, joi seară, de către procurorii DNA. El a părăsit sediul DNA, unde ajunsese cu câteva ore înainte. Potrivit DNA, Dumitrescu este cercetat pentru luare de mită şi fals în declaraţii, după ce ar fi primit peste 16 milioane de lei de la un om de afaceri care avea un contract cu CJ, iar ulterior a mai obţinut unul. În dosar este vizat şi administratorul public al judeţului Prahova, Vasile Anna-Maria. Sub control judiciar au fost plasaţi şi sora lui Dumitrescu şi soţul acesteia. Iulian Dumitrescu a anunţat că demisionează din toate funcţiile deţinute în PNL, ”deoarece partidul nu are nicio legătură cu această speţă”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Iulian Dumitrescu, plasat sub control judiciar de DNA, anunţă că demisionează din toate funcţiile deţinute în PNL
CITEȘTE ȘI Şeful CJ Prahova, referitor la percheziţiile DNA: Nu mă voi ascunde în spatele vreunei funcţii politice sau administrative.
CITEȘTE ȘI Percheziţii la preşedintele CJ Prahova - Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe: Justiţia trebuie să îşi facă datoria. PNL va aplica Codul Etic şi prevederile statutare în funcţie de evoluţiile viitoare în justiţie
CITEȘTE ȘI Cine este şi ce avere are preşedintele CJ Prahova Iulian Dumitrescu, vizat joi de percheziţii DNA
CITEȘTE ȘI Klaus Iohannis, despre ancheta DNA care îl vizează pe preşedintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu: Nu cred că afectează semnificativ, fiindcă aceste chestiuni nu se îndreaptă spre activitatea politică, ci spre activitatea economică

UPDATE - Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu 1 februarie, a inculpaţilor: Iulian Dumitrescu, preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, pentru luare de mită şi fals în declaraţii, o persoană fizică, rudă cu Iulian Dumitrescu, pentru complicitate la luare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, şi o persoană fizică, afin cu Iulian Dumitrescu, pentru complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii.

”Inculpatul Dumitrescu Iulian, cu ajutorul persoanei fizice de la pct. 3 ar fi pretins, în perioada noiembrie-decembrie 2022, unui om de afaceri achiziţionarea în schimbul sumei de 47.500.000 lei a părţilor sociale deţinute de persoana fizică de la pct. 3 la o societate comercială, valoare supraevaluată faţă de valoarea reală a acestora, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ca preşedinte de Consiliu Judeţean (CJ) Prahova şi ar fi primit până în data de 04.12.2023, cu ajutorul celor 2 complici, suma totală de 16.210.000 lei. Una dintre societăţile omului de afaceri ar fi avut la momentul pretinderii în derulare un contract cu CJ Prahova, iar ulterior achiziţionării societăţii comerciale de la persoana fizică de la pct. 3 i s-ar mai fi atribuit un nou contract de lucrări cu beneficiar CJ Prahova”, arată DNA, într-un comunicat de presă transmis joi seară.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Ulterior pretinderii, persoana fizică de la pct. 2 ar fi întocmit în fals un extras de cont în numele societăţii tranzacţionate care cuprindea menţiuni nereale privind soldul iniţial al contului, rulaje şi operaţiuni efectuate pe acest cont în perioada ianuarie-februarie 2023. Tot ulterior pretinderii, persoana fizică de la pct. 3, în luna iunie 2023, pentru depunerea la organul fiscal a situaţiilor financiare aferente anului 2022 ale societăţii tranzacţionate ar fi dat o declaraţie necorespunzătoare adevărului.

Potrivit DNA, cei doi complici, deşi nu ar mai fi avut în 2023 nicio calitate oficială în cadrul societăţii tranzacţionate, ar fi continuat să gestioneze sume de bani din unele din conturilor bancare ale acesteia, din care o parte ar fi ajuns în final la Dumitrescu Iulian, sau după caz ar fi fost folosită în beneficiul acestuia.

Totodată, inculpatul Dumitrescu Iulian, în declaraţiile de avere din 08.06.2021, 19.04.2022 şi 15.06.2023, după caz:

- ar fi menţionat o valoare mai mică a dividendelor încasate de soţia sa de la o societate comercială în care aceasta era asociat, nefiind declarată o suma totală de 122.400 lei

- nu ar fi menţionat împrumuturi primite direct de la persoana menţionată la pct. 2 în cuantum total de 2.575.000 lei

- nu ar fi menţionat suma totală de 3.451.881,82 lei, 50.075 lire sterline şi 24.000 euro cheltuită în beneficiul său şi al membrilor familiei sale din conturile persoanei fizice menţionată la pct. 2.

Sumele respective ar fi fost cheltuite preponderent pentru excursii în străinătate şi bunuri de lux achiziţionate din afara ţării, liceu privat, cursuri tenis, chirie într-un complex rezidenţial de lux etc, susţin procurorii DNA.

În cauză procurorii au instituit măsuri asigurătorii asupra conturilor bancare ale celor 3 inculpaţi, asupra unui bun imobil aparţinând inculpatului Dumitrescu Iulian şi asupra a 19 imobile aparţinând celor 2 complici.

Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

DNA precizează că în dosar se fac cercetări şi faţă de Vasile Anna-Maria, administrator public al judeţului Prahova şi Preşedinte CA la Distribuţie Energie Electrica România SA cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, în formă continuată, constând în esenţă în aceea că nu a menţionat în 29 de declaraţii de avere 2 terenuri deţinute de soţul său.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Iulian Dumitrescu a fost plasat sub control judiciar în dosarul în care procurorii DNA au făcut, joi, 19 percheziţii în Capitală şi în judeţele Ilfov şi Prahova. Liderul liberal a părăsit, joi seară, sediul DNA Bucureşti, unde ajunsese cu câteva ore înainte. 

Surse judiciare au declarat că Iulian Dumitrescu a fost plasat sub control judiciar în dosarul în care procurorii DNA fac cercetări pentru infracţiuni de corupţie şi fals, săvârşite din anul  2020 şi până în prezent.
 

Acolo se aflau, de mai multe ore, şi sora lui Dumitrescu şi soţul acesteia.

DNA a anunţat joi 19 percheziţii în Bucureşti, Ilfov şi Prahova într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi fals, săvârşite în perioada 2020 - prezent, de către funcţionari publici în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Au avut loc percheziţii inclusiv în imobilul închiriat Dumitrescu într-un cartier de lux din Capitală, dar şi la locuinţa surorii sale, Angelica Lambrea. De altfel, aceasta şi soţul său se află deja de mai multe ore la sediul central al DNA.

Şi la sediul CJ Prahova s-au desfăşurat percheziţii.

”În urma speculaţiilor apărute public, vreau să fac următoarele precizări: Pun la dispoziţia procurorilor toate informaţiile şi datele de care au nevoie. Colaborez cu instituţiile statului pentru a lămuri cât mai repede această situaţie. Nu mă voi ascunde în spatele vreunei funcţii politice sau administrative. În momentul în care se va finaliza această fază a anchetei, voi comunica transparent opiniei publice despre cele întâmplate. Nu am nimic de ascuns”, a scris Dumitrescu pe Facebook.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.