Judecătoria Mangalia a amânat din nou, vineri, dosarul în care Vlad Pascu este judecat pentru producerea unui accident în localitatea 2 Mai, în urma căruia doi tineri şi-au pierdut viaţa. Amânarea a fost decisă pentru ca părţile să vadă expertiza depusă în dosar şi să fie făcută o expertiză şi în cazul celuilalt tânăr rănit. Avocatul Adrian Cuculis afirmă că în obiecţiunile depuse de Vlad Pascu se sugerează că infirmitatea unei tinere a fost determinată de intervenţia unui medic rezident.
UPDATE - Judecătoria Mangalia a amânat încă o dată dosarul lui Vlad Pascu. De această dată, instanţa a luat această decizie pentru a da posibilitatea părţilor să ia cunoştinţă de raportul de expertiză depus la dosar, dar şi pentru efectuarea raportului de expertiză medico-legală şi pentru celălalt tânăr rănit în accident.
Avocatul Adrian Cuculis, care reprezintă una dintre familiile victimelor, a explicat jurnaliştilor, la ieşirea din Judecătoria Mangalia, ce s-a întâmplat la acest termen.
”Amânarea era cumva previzibilă. În legătură cu ceea ce suntem extraordinar de şocaţi este faptul că, după ce am aşteptat vreme de două, trei luni de zile de la momentul la care s-a dispus expertizarea, INML vine, cel puţin cu privire la Ionescu Cristina, şi dă un răspuns absolut fantasmagoric, respectiv, leziunile traumatice au determinat infirmitatea. Păi cred că lucrul ăsta l-aţi observat cu toţii că au determinat infirmitatea doar că lucrurile devin şi mai şocante în momentul în care citeşti obiecţiunile depuse de către Vlad Pascu. Pentru că se sugerează în aceste obiecţiuni, şi pe care bineînţeles că trebuie să le combatem şi să depunem şi noi altele, la rândul nostru, că infirmitatea ei ar fi fost determinată de către intervenţia unui medic rezident din Spitalul Mangalia, atunci când a fost dusă şi practic s-a efectuat prima intervenţie chirurgicală. O ipoteză absolut halucinantă, repet, pe care în momentul de faţă apărarea lui Vlad Pascu, bineînţeles prin medicul legist, a ridicat-o în faţa instanţei de judecată”, a declarat Adrian Cuculis.
Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru 15 noiembrie.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Procesul lui Vlad Pascu este programat să înceapă la ora 10. Dacă expertiza medico-legală cerută în acest dosar este finalizată, atunci procesul poate continua, iar dacă nu, atunci este foarte posibilă o nouă amânare.
În funcţie de rezultatul expertizei în cazul celor doi tineri răniţi instanţa poate decide schimbarea încadrării juridice din vătămare corporală în vătămare corporală cu circumstanţe agravante.
Dosarul este judecat de Carmen Claudia Berevoescu care a preluat acest caz la sfârşitul lunii mai după ce judecătoarea desemnată iniţial, Ioana Ancuţa Popoviciu, s-a transferat la Judecătoria Constanţa.
Aceasta a fost acuzată de comportament nepotrivit de către familile victimelor şi de avocaţii acestora, de la primul termen de judecată şi până la ultimul în care a judecat.
Astfel, la primul termen din dosar, în 22 februarie, ea ar fi intrat în sală mestecând gumă şi a cerut buletinului tânărului mort în accidentul de la 2 Mai despre care nu ştia că este decedat.
La al doilea termen de judecată, Ioana Ancuţa Popoviciu l-a întrebat cine este pe tatăl tânărului mort în evenimentul rutier, iar acesta avea un tablou cu chipul fiul său.
De asemenea, şi la termenul din 9 mai, avocatul Adrian Cuculis, apărătorul uneia dintre familiile victimelor, a declarat jurnaliştilor la ieşirea din sediul Judecătoriei Mangalia că „gafele din sala de judecată au fost multiple”.
Inspecţia Judiciară a declanşat o procedură disciplinară împotriva Ioanei Ancuţa Popoviciu şi a cerut Consiliul Superior al Magistraturii suspendarea acesteia, dar solicitarea a fost respinsă.
De asemenea, au fost respinse şi cererile de recuzare, de strămutare a dosarului, dar şi cererea de abţinere a judecătoarei.
În cele din urmă CSM i-a aprobat transferul de la Judecătoria Mangalia la Judecătoria Constanţa. Recent, judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, a fost sancţionată de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) cu suspendarea din funcţie pentru o perioadă de trei luni, dar decizia nu este definitivă.
Judecătoarea Carmen Claudia Berevoescu a preluat dosarul din punctul în care acesta ajunsese, dar a dorit să facă o nouă audiere a părinţilor victimelor şi a martorilor accidentului.
Vlad Pascu se află în arest preventiv din 20 august 2023 şi toate cererile sale de înlocuire a acestei măsuri au fost respinse.
În 19 august 2023, Vlad Pascu a condus un autoturism pe DN 39, iar în jurul orei 5.25, în apropiere de 2 Mai, a intrat într-un grup de pietoni. În urma impactului, doi tineri şi-au pierdut viaţa şi alţi trei au fost răniţi.
Vlad Pascu a fugit de la locul accidentului şi a fost găsit apoi de poliţişti în Vama Veche. Anchetatorii au stabilit că el se afla sub influenţa mai multor substanţe interzise, printre care cocaină, amfetamină şi metamfetamină.
Vlad Pascu a fost trimis în judecată, în luna octombrie, pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.