Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, miercuri seară, într-o conferinţă de presă, că în urma informaţiilor apărute în spaţiul public începând de duminică seară a solicitat DNA Ploieşti şi a primit, în cursul acestei zile, un raport privind stadiul dosarelor vizându-i pe membrii familiei Cosma şi aspectele presupus nelegale. Ea a spus că a trimis acest raport şi procurorului general, Augustin Lazăr. Laura Codruţa Kovesi a adăugat că atacul la adresa DNA nu este întâmplator şi că "asistăm la un festival disperat al inculpaţilor". Întrebată dacă îşi va da demisia, procurorul şef al DNA a precizat că nu are niciun motiv să demisoneze, pentru că a respectat legea în tot ceea ce a făcut. Kovesi a mai spus că nu a mai discutat cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, de la şedinţa CSM în care s-a dezbătut raportul de control şi că acesta nu i-a solicitat nicio informaţie, precizând, de asemenea, că nu a vorbit nicu cu preşedintele Klaus Iohannis, singurul cu care a discutat fiind procurorul general. În ceea ce îl priveşte pe fostul deputat Vlad Cosma, cel care a acuzat DNA că falsifică probe, Kovesi a spus că, după ce a fost condamnat în primă instanţă, membrii familiei Cosma vizaţi de anchetă au încercat să obţină un act care să-i ajute la reducerea pedepsei, ea precizând, totodată, că Vlad Cosma a mers din proprie iniţiativă la DNA şi a făcut mai multe denunţuri, fiind audiat ca martor în 12 dosare. Conferinţa de presă susţinută de Laura Codruţa Kovesi, pentru a răspunde acuzaţiilor la adresa DNA, a durat două ore.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, miercuri seară, întrebată despre acuzaţiile aduse de procurorul Mihaiela Moraru Iorga, că nu a discutat niciodată cu acesta despre vreun dosar în care să fie implicat vreun ministru şi că este aproape o coincidenţă că astfel de afirmaţii au apărut după ce a cerut verificări în cazul procurorului Iorga.
"Nu am discutat niciodată cu Mihaiela Moraru Iorga despre vreun dosar în care era implicat un ministru/premier. Nu am făcut presiuni asupra procurorilor. Este aproape o coincidenţă că dupa ce am cerut verificări pentru Mihaiela Moraru Iorga au apărut aceste acuzatii", a declarat Kovesi, întrebată despre acuzaţiile pe care i le-a adus procurorul Mihaiela Morau Iorga.
Întrebată, de asemenea, când a primit informaţii că procurorul Moraru Iorga nu lucrează aşa cum trebuie în dosarul Microsoft, kovesi a răspuns: "Verificarea activităţii dumneaei a fost în coordonarea unuia dintre adjuncţi, printr-un ordin scris al procurorului şef. Secţia în care a lucrat doamna procuror Iorga a fost în coordonarea procurorului şef adjunct Nistor Călin, care a făcut controale conform regulamentului intern al DNA. (...) În momentul în care am constatat că în dosarul Microsoft nu s-a lucrat ritmic, doamna procuror a făcut un referat în care a spus că iese din dosar. Am dispus un control în luna martie a anului trecut cu privire la activitatea dumneaei, control care a fost făcut de un procuror şef adjunct. Ulterior au fost făcute mai multe sesizări la Inspecţia Judiciară cu privire la anumite aspecte pe care le-am constatat".
Fostul procuror DNA Mihaiela Iorga a declarat duminică seară, la Antena 3, că şefa DNA Laura Codruţa Kovesik a chemat-o şi a întrebat-o dacă nu poate urgenta dosarul unui fost ministru al cărui nume era vehiculat pentru postul de premier, argumentul lui Kovesi fiind că acesta o va numi ministru al Justiţiei pe Dana Gîrbovan, şefa UNJR, ceea ce nu ar fi bine pentru DNA.
UPDATE - Kovesi: DNA nu înseamnă Negulescu
Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, miercuri seară, referindu-se la fostul procuror Mircea Negulescu de la DNA Ploieşti, că la momentul la care acesta şi-a început activitatea în DNA avea o vechime de peste 20 de ani în magistratură, nu era nicio cercetare disciplinară în curs şi nu a primit nicio sesizare privind conduita sa, ea subliniind că DNA nu înseamnă Negulescu.
"La momentul în care şi-a început activitatea în DNA, cred că avea o vechime de peste 20 de ani în magistratură. Nu era nicio cercetare disciplinară în curs, nu am primit nicio sesizare privind conduita sa. În cadrul DNA se fac controale cu privire la modul în care se lucrează din punct de vedere al ritmicităţii. Nu se asistă la audieri. Nu am primit plângeri, reclamaţii, am văzut cu toţii că au apărut anumite înregistrări în care părea că are un comportament care nu e potrivit pentru un magistrat. La acel moment şi-a dat demisia din DNA (...) E foarte greu pentru şeful instituţiei, sunt în DNA peste 11.200 de dosare, zilnic sunt 70-80 de audieri. Dacă persoanele cu care intră procurorul în contact nu au reclamat acest lucru", a declarat Kovesi. Ea a spus că la primul semn că un procuror nu a respectat legea, a reacţionat. "Când am văzut acele înregistrări şi acel comportament cu care personal nu sunt de acord (...) Unii au încălcat legea, codul deontologic, aceste lucruri s-au verificat, s-au luat măsurile legale. Când au apărut primele indicii, am dispus măsuri", a mai afirmat Kovesi.
Întrebată dacă ar fi cazul să solicite demisia procurorului şef al DNA Ploieşti, Lucian Onea, aşa cum s-a întâmplat în cazul lui Mircea Negulescu, procurorul şef al DNA a afirmat că nu are toate elementele pentru a face acest lucru.
Kovesi a spus că i-a cerut lui Negulescu să demisioneze după apariţia primelor înregistrări care îl vizau, considerând că a avut un comportament care nu e compatibil cu statutul procurorilor DNA şi întrebată de ce nu aplică aceeaşi măsura şi în cazul lui Lucian Onea, ea a răspuns: "DNA nu înseamnă Negulescu. În acest moment, nu am toate elementele pentru a îi cere lui Onea să plece din DNA sau să demisioneze pentru că apar înregistrări în care spune da, bine".
UPDATE - Kovesi: Nu am primit o solicitare oficială de la ministrul de Interne privind revocarea a doi poliţişti de la DNA Ploieşti
Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a afirmat că nu a primit nicio solicitare oficială de la ministrul de Interne Carmen Dan privind revocarea a doi poliţişti de la DNA Ploieşti, ca urmare a înregistrărilor apărute în presă.
"Nu am primit niciun fel de solicitare oficială. Până la ora la care am început această conferinţă de presă nu a fost înregistrată această solicitare. Am luat la cunoştinţă de ea din spaţiul public", a declarat Kovesi.
Ea a spus că îi va da un răspuns ministrului Carmen Dan instituţional, după ce va citi o solicitare oficială.
"Sunt procuror-şef al DNA. Anterior, am fost procuror general. De fiecare dată am răspuns instituţional, n-am răspuns prin intermediul presei. Permiteţi-mi ca şi de data aceasta să-i răspund doamnei Carmen Dan instituţional. Atunci când voi citi solicitarea, voi vedea ce motive a invocat, am să-i răspund doamnei ministru şi atunci am să pot să fac public şi răspunsul. Nu aş vrea să-i dau răspuns prin intermediul jurnaliştilor. Deci nu cunosc ce motive a avut la bază, ca atare nici nu pot să vă spun ce decizie voi lua până nu voi citi acea solicitare", a adăugat procurorul şef al DNA.
Ministrul Afacerilor Interne a solicitat procurorului şef al DNA revocarea detaşării din funcţie a celor doi poliţişti care apar în înregistrările făcute publice de fostul deputat Vlad Cosma - comisarul şef de poliţie Iordache Mihai şi comisarul şef de poliţie Florea Gabriela, a anunţat, miercuri, Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Şefa DNA a fost întrebată, miercuri seară, despre noile acuzaţii care i-au fost aduse de către Sebastian Ghiţă, ea reluând afirmaţiile potrivit cărora nu comentează acuzaţiile inculpaţilor. Ea a ţinut să sublinieze, de altfel, că a organizat această conferinţă de presă nu pentreu a-i răspunde inculpatului Vlad Cosma şi altor inculpaţi, ci pentru a le spune cetăţenilor că DNA nu falsifică probe şi respectă legea.
"Anul trecut v-am răspuns exact la aceleaşi întrebări. De-a lungul timpului am spus că nu comentez acuzaţiile inculpaţilor. Sunt situaţii în care vin inculpaţi şi fac denunţuri. Nu putem interzice acest lucru oamenilor. Obligatia procurorilor este să verifice aceste lucruri. Nu pot lua de bune aceste informaţii", a declarat Kovesi.
Ea a ţinut să sublinieze, de altfel, că a organizat această conferinţă de presă nu pentreu a-i răspunde inculpatului Vlad Cosma şi altor inculpaţi, ci pentru a le spune cetăţenilor că DNA nu falsifică probe şi respectă legea.
UPDATE - Kovesi: Nu am discutat cu ministrul Justiţiei, nu mi-au fost cerute informaţii
Procurorul şef al DNA a declarat, miercuri seară, că nu a mai discutat cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, de la şedinţa CSM în care s-a dezbătut raportul de control şi că acesta nu i-a solicitat nicio informaţie.
Întrebată de jurnalişti dacă ştie la ce raport a făcut referire Tudorel Toader, Kovesi a spus că nu ştie şi că nu a mai discutat cu ministrul Justiţiei.
"Nu ştiu despre ce raport este vorba, nu am discutat cu ministrul Justiţiei. Singura discuţie a fost în faţa dumneavoastră, la CSM, când s-a dezbătut raportul de control. De atunci nu am mai avut nicio discuţie cu ministrul, nu mi s -u cerut date, informaţii", a declarat Kovesi.
Întrebată dacă Toader ar avea motive pentru revocarea sa, ea a spus: "Ministrul trebuie să răspundă".
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, luni, la Antena 3, referindu-se la acuzaţiile vizând DNA, că nu sesizează Inspecţia Judiciară pentru că ar însemna o întârziere, spunând că are ca variante să prezinte oricând raportul privind DNA sau să prezinte în Parlament raportul privind Ministerul Public, conform legii. El a precizat că raportul va conţine o măsură, fără a spune care va fi aceasta.
UPDATE - Kovesi: Nu am niciun motiv să îmi dau demisia. Am respectat legea în tot ce am făcut
Procurorul şef al DNA a declarat că nu are niciun motiv să îşi dea demisia, pentru că a respectat legea în tot ceea ce a făcut.
"Nu am niciun motiv să îmi dau demisia. Am respectat legea în tot ce am făcut", a declarat Laura Codruţa Kovesi, întrebată dacă va demisiona.
UPDATE - Kovesi: Atacul la adresa DNA nu este întâmplator, asistăm la un festival disperat al inculpaţilor. Acest atac nu este despre Kovesi, ci despre procurorii care şi-au făcut treaba şi vizează îngenuncherea poporului român
Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, miercuri seară, într-o conferinţă de presă, că atacul la adresa DNA nu este întâmplator şi că "asistăm la un festival disperat al inculpaţilor".
"Nu cred că acest atac este întâmplător, asistăm la un festival disperat al inculpaţilor, în care inculpaţii spun părţi de adevăr. Aici nu este vorba despre Kovesi sau despre procurorul şef al DNA. DNA nu este un om, este o instituţie şi cred în acest lucru. Acest atac nu este despre Kovesi, ci despre procurorii care şi-au făcut treaba şi vizează îngenuncherea poporului român şi umilirea cetăţenilor", a declarat Kovesi.
Ea a spus că justiţia este sub un asalt de peste un an: "Dacă ne uităm cine ne atacă vedem inculpaţi, oameni care au bani şi resurse şi care doresc să decredibilizeze actul de justitie şi să duca in derizoriu faptele de corupţie.
Kovesi: Am cerut DNA Ploieşti un raport privind stadiul dosarelor în care sunt implicaţi membrii familiei Cosma
"Urmare a informaţiile apărute în spaţiul public, am solicitat DNA Ploieşti un raport scris privind ceea ce a apărut în spaţiul public, privind stadiul dosarelor şi aspectele presupus nelegale. În urma indormaţiilor primite astăzi, un raport scris a fost trimis şi procurorului general pentru a fi informat cu privire la situaţia exactă", a spus Kovesi.
Ea a precizat că la DNA Ploieşti au fost instrumentate mai multe cauze în care au fost audiaţi membri ai familiei Cosma, amintind că Vlad Cosma şi tatăl acestuia, Mircea Cosma, au şi o condamnare la 5 ani, respectiv opt ani de închisoare.
Kovesi a spus că fostul deputat Vlad Cosma a fost audiat în 12 dosare, iar de foarte multe ori acesta s-a prezentat la DNA din proprie iniţiativă şi a făcut denunţuri.
"De foarte multe ori, din proprie intiativă s-a prezentat la DNA şi a formulat denunţuri cu privire la fapte de corupţie. După pronunţarea acestei sentinţe de condamnare, aceşti inculpaţi au început diverse demersuri pentru a obţine de la procurori un act care să îi ajute să obţină o pedeapsă mai mică. Vineri, persoane din anturajul lor s-au prezentat la DNA Ploieşti şi au încercat să intimideze procurorii prin ameninţarea cu publicarea unor înregistrări denaturate. Ei nu au cedat pentru că ştiau că au respectat legea. Persoana care s-a prezentat la DNA Ploieşti a făcut mai multe afirmaţii. Exemplu: "Duminică se iese pe TV. Vor să iasă pe tv să distruga pe toată lumea. Nu e doar un scandalut, e ditamai regia făcută", a declarat şefa DNA.
Ea a spus că procurorilor li s-a cerut "să pice la pace, să se aşeze undeva să se înţeleagă".
"Duminică seară au apărut imagini şi au apărut exact acele situaţii descrise vineri de aceste persoane. Procurorii şi poliţiştii de la Ploieşti nu s-au temut pentru că ştiau că au respectat legea. Inculpaţii au devoaluat propriile fapte de şantaj. Lui Vlad Cosma i s-a ridicat protecţia luni din aceste motive",
Kovesi a arătat că procurorii DNA nu falsifică probe şi respectă legea.
"Modul în care lucrează procurorii este supus controlului judecătoresc. Este în cirs o verif a Inspecţiei Judiciare. Am fost întrebată ce am făcut. Am făcut ce prevede legea - Inspecţia Judiciară s-a sesizat luni, doi dintre colegii care au foat menţionaţi au sesizat chiar ei Inspecţia. Aşteptăm să se verifice modul în care s-a lucrat la acest dosar. Am declarat la preluarea mandatului că voi avea tolerantă zero la corupţie. Nu este prima dată când sunt incidente. Atunci când procurorii nu au respectat atribuţiile, am sesizat IJ, am cerut CSM revocarea lor. Cred că sunt probleme în toate instanţele, important e cum te raportezi la el", a spus Kovesi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.