Instanţa supremă va judeca, marţi, un nou termen al dosarului în care liderul PSD, Liviu Dragnea, este judecat pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, alături de fosta sa soţie Bombonica Prodana şi de foşti angajaţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

La acest termen, magistraţii instanţei supreme ar urma să audieze două inculpate.

Instanţa supremă a decis, pe 28 martie, să sesizeze Curtea Constituţională în privinţa definiţiei abuzului în serviciu, la cererea fostei soţii a lui Liviu Dragnea, Bombonica Prodana. Avocaţii Bombonicăi Prodana au arătat, în cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, că pentru a pune sub acuzare o persoană pentru abuz în serviciu trebuie să existe un prag minim al pagubei, apreciind că incriminarea faptei fără raportare la un prejudiciu, cum este este prevăzut în prezent în lege, ar fi neconstituţională. Prejudiciul în acest dosar a fost estimat de procurori la 108.000 de lei.

Preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, a declarat, vineri, la Constanţa, că probabil pe data de 6 iunie judecătorii CCR vor judeca sesizarea Bombonicăi Prodana privind definiţia abuzului în serviciu, precizând că şi această cerere va urma calea obişnuită a excepţiilor de neconstituţionalitate, primind un termen mediu.

În acest dosar, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost  trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în 15 iulie 2016, pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, fiind acuzat alături de fosta sa soţie şi de foşti angajaţi ai DGASPC Teleorman.

Potrivit procurorilor, în perioada iulie 2006 - decembrie 2012, Liviu Dragnea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv de preşedinte al PSD Teleorman, a determinat-o pe Floarea Alesu, la acea vreme director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, să îşi încalce atribuţiile de serviciu prin menţinerea în funcţie şi implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiaşi instituţii.

"În realitate, cele două persoane şi-au desfăşurat activitatea la sediul organizaţiei judeţene Teleorman a partidului politic al cărui preşedinte era inculpatul Dragnea Nicolae Liviu, aspect cunoscut de acesta din urmă", susţine DNA.

Fosta soţie a lui Dragnea, Bombonica Prodana, este acuzată de abuz în serviciu, alături de foşti şefi din Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman.

Bombonica Prodana a fost pusă sub acuzare pentru că, în perioadele 3 martie - 1 august 2008 şi 3 iulie 2009 - 1 august 2010, nu a sancţionat două subordonate încadrate în funcţia de referent la instituţiile pe care le conducea, deşi ştia că nu s-au prezentat la serviciu şi nu au respectat prevederile contractului individual de muncă şi fişa postului.

Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv, în 22 aprilie 2016, de instanţa supremă, la doi ani de închisoare cu suspendare, în dosarul "Referendumul", după ce iniţial primise un an de închisoare cu suspendare.

Conform procurorilor, Liviu Dragnea a coordonat un mecanism complex, în care a implicat mai multe persoane asupra cărora avea influenţă în virtutea funcţiei pe care o deţinea, având ca scop fraudarea rezultatelor privind participarea la vot. 

Liviu Dragnea a formulat o contestaţie la executare în dosarul "Referendumul", care a fost respinsă definitiv de Completul de cinci judecători al instanţei supreme. 

 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.