Instanţa supremă a judecat, vineri, ultimul terman în dosarul ASF, în care patronul Carpatica Asig Ilie Carabulea a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la şase ani şi şase luni de închisoare, în timp ce fostul preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară Dan Radu Ruşanu a fost achitat. Carabulea le-a spus magistraţilor că este nevinovat şi că a fost "linşat mediatic", în timp ce Ruşanu a susţinut că nu l-a cunoscut pe omul de afaceri până la momentul la care a fost trimis în judecată.
Instanţa a decis condamnarea lui Carabulea, proprietar al firmelor SC Atlassib SRL şi SC Transcar SRL, societăţi prin intermediul cărora deţinea şi controla indirect societatea de asigurări Carpatica Asig SA, pentru constituirea unui grup infracţional în scopul protejării intereselor societăţii de asigurări.
Trimişi în judecată alături de el pentru constituirea grupului infracţional, Marian Mârzac, fost director general al SC Carpatica Asig SA, şi Radu Mustăţea, la data faptelor membru în Consiliul de Administraţie al SC Carpatica Asig SA, au fost condamnaţi la 4 ani şi şase luni şi respectiv 3 ani şi şase luni de închisoare.
Dan Radu Ruşanu, la data faptelor preşedinte al ASF, trimis în judecată pentru că şi-a folosit influenţa în folosul lui Carabulea, a fost achitat.
Celelalte persoane acuzate că au aderat la grupul infracţional au primit pedepse cu suspendare sau au fost achitate.
Procurorii DNA arătau, în rechizitoriul trimis instanţei, că în anul 2012, SC Carpatica Asig SA avea o situaţie financiară precară şi necesita o infuzie de capital de circa 11 milioane de euro. Începând din mai 2013, Carabulea, Mustăţea şi Mîrzac "au constituit un grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii unor infracţiuni prin care se urmărea protejarea intereselor financiare ale SC Carpatica Asig SA", susţin procurorii. Gruparea respectivă ar fi fost sprijinită de Dan Radu Ruşanu, precum şi de alte persoane din conducerea ASF, potrivit procurorilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.