Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, postează pe Facebook, sâmbătă dimineaţă, un comunicat de presă al ministerului privind întâlnirea pe care a avut-o, miercuri, cu delegaţia de raportori ai Grupului de State împotriva Corupţiei (GRECO) aflată la Bucureşti pentru o evaluare urgentă ad-hoc vizând legislaţia din domeniul judiciar din perspectiva luptei anticorupţie. În comunicatul postat de Toader se menţionează doar că întrevederea a avut ca obiect discutarea amendamentelor aduse celor trei legi ale justiţiei şi a "implicaţiilor practice pe care acestea le pot avea asupra sistemului judiciar român", fără a prezenta şi o concluzie. GRECO preciza, în urma discuţiilor de la Bucureşti, că cei responsabili cu investigarea, urmărirea penală şi judecarea infracţiunilor de corupţie ar trebui să beneficieze de independenţa şi autonomia corespunzătoare funcţiilor lor, inclusiv în cazul mecanismelor disciplinare şi a recomandat autorităţilor să solicite punctul de vedere al Comisiei de la Veneţia cu privire la legislaţia vizând reforma în Justiţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"În data de 21 februarie 2018, domnul prof.univ.dr. Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, a avut o întrevedere cu echipa de experţi - raportori ai Grupului de State împotriva Corupţiei. Întrevederea a avut ca obiect discutarea amendamentelor aduse Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, precum şi a implicaţiilor practice pe care acestea le pot avea asupra sistemului judiciar român", se menţionează în comunicatul Ministerului Justiţiei (MJ).

Pe aceeaşi temă, echipa GRECO a avut întâlniri "şi cu alţi interlocutori din mediul guvernamental, legislativ, judiciar şi al organizaţiilor non-guvernamentale".

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Reamintim că, odată cu adoptarea raportului de conformitate aferent rundei a patra de evaluare a GRECO, cu ocazia reuniunii plenare din luna decembrie 2017, GRECO a decis aplicarea Regulii 34 din Regulile sale de Procedură cu privire la demersul autorităţilor române de modificare a legilor justiţiei, pentru a vedea dacă acesta poate avea ca rezultat încălcarea unui standard anticorupţie al Consiliului Europei care a făcut obiectul vreunei runde de evaluare. Această procedură implică demersuri vizând solicitarea de informaţii de la statul membru, desemnarea de raportori pentru a evalua situaţia specifică, efectuarea unei vizite în statul membru în cauză, precum şi adoptarea unui raport ad-hoc", mai spune Ministerul Justiţiei.

Comunicatul de presă este postat şi pe site-ul MJ, care a fost blocat începând de joi seară, după anunţul ministrului privind declanşarea procedurii de revocare din funcţie a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. Site-ul nu a putut fi accesat până vineri după amiază, când a apărut şi menţiunea "temporar oprit", după care, la ora 15.00, a fost postat un link cu Raportul lui Tudorel Toader, însoţit de anexe, în baza căruia a cerut revocarea lui Kovesi, raportul fiind singurul document aflat pe site vineri.

Delegaţia GRECO, care s-a aflat miercuri şi joi la Bucureşti, a precizat, într-un comunicat de presă transmis joi, că cei responsabili cu investigarea, urmărirea penală şi judecarea infracţiunilor de corupţie ar trebui să beneficieze de independenţa şi autonomia corespunzătoare funcţiilor lor, inclusiv în cazul mecanismelor disciplinare. De asemenea, GRECO recomandă autorităţilor să solicite punctul de vedere al Comisiei de la Veneţia cu privire la legislaţia vizând reforma în Justiţie.

"Delegaţia GRECO subliniază că cei responsabili cu investigarea, urmărirea penală şi judecarea infracţiunilor de corupţie ar trebui să beneficieze de independenţa şi autonomia corespunzătoare funcţiilor lor şi să nu fie supuşi unei influenţe nepotrivite. Acest lucru se aplică şi mecanismelor disciplinare, în timp ce judecătorii şi procurorii trebuie să respecte cele mai înalte standarde de integritate. Acesta este unul dintre standardele fundamentale anticorupţie ale Consiliului Europei. De asemenea, delegaţia reaminteşte recenta recomandare a GRECO de îmbunătăţire a transparenţei procesului legislativ, inclusiv prin asigurarea aplicării excepţionale a procedurii de urgenţă într-un număr limitat de circumstanţe" se arată în comunicatul GRECO.

Delegaţia GRECO subliniază că este important ca toate instituţiile statului să conlucreze şi să se respecte reciproc, în conformitate cu principiile separaţiei puterilor, ale independenţei şi imparţialităţii sistemului judiciar şi ale egalităţii în faţa legii. Delegaţia va pregăti un raport, cu recomandări specifice, care va fi discutat la următoarea reuniune plenară a GRECO, şi subliniază că este important ca autorităţile să ţină cont de raportul GRECO după ce va fi adoptat. În acelaşi timp, delegaţia GRECO invită încă o dată autorităţile să ia în calcul solicitarea opiniei Comisiei de la Veneţia cu privire la pachetul legislativ vizând reforma în justiţie.

Delegaţia GRECO a vizitat România ca parte a unei evaluări urgente ad-hoc vizând legislaţia din domenul judiciar din perspectiva luptei anticorupţie şi a conformării României recomandărilor anterioare ale GRECO pe această temă.

Într-un raport adoptat în decembrie 2017, GRECO  a stabilit că progresele actuale ale României în ceea ce priveşte implementarea recomandărilor în domeniul prevenirii corupţiei în rândurile parlamentarilor, judecătorilor şi procurorilor este "total nesatisfăcătoare". GRECO a solicitat îmbunătăţiri într-un număr de domenii, inclusiv în procesul legislativ, care ar trebui sa fie mai transparent. De asemenea, raportul a subliniat necesitatea ca CSM şi Inspecţia Judiciară să fie mai active în ceea ce priveşte analiza, informarea şi consilierea, iar CSM să capete un rol mai mare în ceea ce priveşte numirea şi revocarea în funcţiile de procurori şefi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.