Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, scrie, marţi, pe Facebook că nu trebuie confundată independenţa procurorilor în instrumentarea cauzelor cu faptul că aceştia îşi desfăşoara activitatea sub autoritatea ministrului de resort. Reacţia vine la foarte scurt timp după ce preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că va acţiona pentru respectarea statului de drept şi va avea grijă ca procurorii să rămână independenţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”A nu se confunda independenţa procurorilor în instrumentarea cauzelor/constând în administrarea probatoriului, adoptarea soluţiilor legale/, cu faptul că aceştia îşi desfaşoară activitatea sub autoritatea ministrului Justiţiei, referitoare la administrarea justitiei sau promovarea politicii penale!”, a scris Tudorel Toader, marţi, pe pagina personală de Facebook. 

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că nu se pronunţă în privinţa revocării şefei DNA decât după ce va primi motivarea CCR şi o va citi cu foarte mare atenţie.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

El a precizat însă că ia în calcul să respecte statul de drept, să îl întărească, să aibă grijă ca procurorii să rămână independenţi, cu respectarea Constituţiei, subliniind că articolul din legea fundamentală care spune că procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului Justiţiei nu poate însemna sub nicio formă în subordinea acestuia.

Preşedintele a mai declarat că o decizie CCR nu poate fi discutată prin referendum. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.