Judecătorii militari au declinat competenţa în dosarul în care DNA cere redeschiderea urmăririi penale faţă de doi foşti angajaţi din ISU Prahova, suspectaţi că au favorizat funcţionarea fără avize a complexului turistic Ferma Dacilor, unde opt oameni au murit într-un incendiu. Decizia a fost luată după ce Tribunalul Prahova îşi declinase competenţa în favoarea Tribunalului Militar. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este chemată să judece acest conflict de competenţă.
Judecătorii militari din cadrul Tribunalul Militar Bucureşti, care ar fi trebuit să decidă dacă admit cererea DNA de redeschidere a urmăririi penale faţă de un fost şef al ISU Prahova şi faţă de o fostă angajată a Inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii, suspectaţi că au favorizat funcţionarea fără avize a complexului turistic Ferma Dacilor, au decis, miercuri, că Tribunalul Militar nu are competenţă în acest caz.
Magistraţii militari consideră că dosarul este de competenţa Tribunalului Prahova, care îl declinase în favoarea Tribunalului Militar.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Admite excepţia necompetenţei după calitatea persoanei a Tribunalului Militar Bucureşti. Potrivit art.50 alin.1 C.pr.pen. declină competenţa de soluţionare a cererii de redeschidere a urmăririi penale dispusă prin ordonanţa nr.2850/C/2023 din 28.12.2023 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, emisă în dos. nr.64/P/2020 (...) în favoarea Tribunalului Prahova. În temeiul art.51 alin.1 şi 2 C.pr.pen. trimite dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă”, a decis, miercuri, Tribunalul Militar Bucureşti.
Hotărârea judecătorilor militari nu este supusă căilor de atac.
DNA cere redeschiderea urmării penale faţă de Elisei Tiberiu Dumitru, fost şef al ISU Prahova, şi de Cristina Chelba, fost inspector în cadrul Inspecţiei de prevenire în cadrul ISU Prahova, suspectaţi că au favorizat funcţionarea fără avize a complexului turistic Ferma Dacilor din Tohani.
Iniţial, dosarul a fost clasat, dar s-a propus instanţei de judecată redeschiderea cercetărilor după incendiul care a mistuit Ferma Dacilor şi în care opt oameni au murit.
Elisei Tiberiu Dumitru şi Cristina Chelba au calitatea de intimaţi în dosar.
Elisei Tiberiu Dumitru a condus ISU Prahova şi s-a pensionat în anul 2021, şeful DSU, Raed Arafat dezvăluind public, după incendiul de la Ferma Dacilor, că pensionarea acestuia şi a unui alt fost şef din cadrul ISU Prahova nu s-a făcut ”cu voia lor”.
Cristina Chelba a fost ofiţer specialist I în cadrul Inspecţiei de Prevenire din ISU Prahova. De mai mult timp ea a avansat, iar surse din instituţie au declarat pentru News.ro că lucrează în cadrul IGSU, pe o funcţie superioară celei pe care o deţinea în ISU Prahova, având atribuţii care îi permit să îi controleze pe foştii ei colegi de la Prahova.
De altfel, numele Cristinei Chelba apare pe ”Lista auditorilor desemnaţi pentru efectuarea auditului de supraveghere la persoanele autorizate să execute lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor, potrivit prevederilor OMAI nr. 87/2010”, listă întocmită la nivelul Centrului Naţional pentru Securitate la Incendiu şi Protecţie Civilă de la nivelul Ministerului Afacerilor Interne şi care datează din mai 2018. Numele Cristinei Chelba apare pe lista cu auditori desemnaţi pentru ISU Prahova. “Consider o provocare munca în acest domeniu, pentru că noi, femeile, putem demonstra că suntem la fel de bine pregătite în cele mai multe domenii, ca şi bărbaţii. (...) Experienţa de viaţă şi profesională pe care o poţi dobândi în cadrul ISU, cu greu poate fi acumulată în alt domeniu.”, declara locotenentul Cristina Chelba pentru portalul forum.pompierii.info care a publicat un material despre femeile pompier din ISU Prahova, în urmă cu mai mulţi ani.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.