Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au finalizat rechizitoriul în cazul tinerei din Italia care era cazată la un hotel din Timişoara şi care, în urma unui conflict cu concubinul ei, şi-a trântit pe podea băieţelul de numai două luni. Femeia a fost trimisă în judecată pentru tentativă de omor.
”În noaptea de 23.05.2020, în jurul orei 04:35, în timp ce se află în incinta Hotelului Reghina Blue din Timişoara, pe fondul unui conflict anterior avut cu concubinul sau, în mod intenţionat inculpata G.E. l-ar fi aruncat din braţe pe băieţelul lor minor, în vârstă de două luni, pe jos, pe podeaua din parchet laminat din holul hotelului, acţiune violentă în urma căreia minorul a fost proiectat prin aer circa doi metri, iar în final a căzut şi s-a lovit cu capul de podea, fiindu-i produse în acest mod mai multe leziuni traumatice care au necesitat 25 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare şi care i-au pus în primejdie viaţa”, transmit procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, într-un comunicat de presă, de miercuri.
Astfel, procurorii au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a femeii, pentru infracţiunii de violenţă în familie – tentativă de omor comisă asupra unui membru de familie (fiul).
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Dosarul a fost înaintat judecătorilor de la Tribunalul Timiş.
Bebelusul a fost aruncat, în luna mai a.c., chiar în holul hotelului din Timişoara în care mama, o italiancă de 21 de ani, era cazată încă de la externarea din Maternitatea Bega, unde l-a adus pe lume pe micuţ.
La un moment dat, tânăra a făcut o criză de gelozie, nemulţumită că iubitul, un român cu 17 ani mai în vârstă decât ea, tatăl bebeluşului, a anunţat-o că pleacă în oraş. Italianca i-a făcut reproşuri, iar în cele din urmă scandalul a degenerat. Femeia şi-a aruncat pur şi simplu din braţe bebeluşul pe podeaua din holul hotelului.
O ambulanţă şi poliţia au fost chemate la hotel. Bebeluşul a fost preluat de medici şi dus la Spitalul de Copii împreună cu tatăl, iar mama a fost luată de poliţişti şi dusă la audieri la Secţia 2.
Copilaşul a fost investigat de medici, atât la Spitalul de Copii ”Louis Ţurcanu”, cât şi la Spitalul Judeţean Timişoara. La cea din urmă unitate sanitară, un neurochirurg l-a consultat pe micuţ şi i s-a făcut o analiză de tip Computer Tomograf. Doctorii au vrut să se asigure că nu are leziuni grave la nivelul capului şi al coloanei vertebrale. Bebeluşul a suferit un traumatism cranio cerebral. Medicii legişti au făcut şi ei o expertiză şi au consemnat că agresiunea i-a pus micuţului viaţa în pericol.
Italianca de 21 de ani a venit în martie la Timişoara să-şi viziteze iubitul român, în vârstă de 38 de ani, tatăl bebeluşului. A născut prematur copilaşul şi a mai rămas în grija doctorilor până când clinica a fost declarată spital suport pentru COVID 19, iar femeia şi copilul au fost transferaţi pentru o perioadă la Spitalul de Copii ”Louis Ţurcanu” din Timişoara.
Rămasă în România din cauza pandemiei, tânăra nu s-a mai putut întoarce în Italia, în zona Lombardia, de unde este de loc. S-a cazat la hotelul din Timişoara unde cheltuielile i-au fost acoperite de părinţii ei. Tatăl micuţului a vizitat-o constant, iar cei doi s-au mai certat zgomotos şi în alte zile.
Femeia a fost arestată preventiv pentru tentativă de omor de Tribunalul Timiş. Ea mai are acasă, în Lombardia, un copil de aproximativ 3 ani.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.