Tânăra care şi-a ucis prietena, la Mangalia, la începutul lunii august, a fost trimisă în judecată, iar dosarul urmează să fie soluţionat de magistraţii de la Tribunalul Constanţa.
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au anunţat, joi, că procurorii au dispus trimiterea în judecată a unei tinere, în stare de arest preventiv, pentru omor, furt calificat, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos (două acte materiale), operaţiuni ilegale cu instrumente de plată fără numerar şi acces ilegal la un sistem informatic.
“În noaptea de 05/06.08.2023, în timp ce se aflau în camera unui hotel din staţiunea Saturn, pe fondul unor conflicte preexistente, inculpata a înjunghiat-o pe colega sa, victima C.E.A., în zona gâtului şi i-a provocat moartea, ce a survenit în urma unei hemoragii interne şi externe, consecinţa plăgii înţepate-tăiate de la nivel cervical, cu interesarea pachetului vascular de la acest nivel, apoi a transportat cadavrul victimei şi l-a abandonat sub o bancă din municipiul Mangalia”, au precizat procurorii.
Anchetatorii au explicat că tânăra a furat cardul bancar al victimei şi a retras suma de 2.000 de lei.
“Totodată, în dimineaţa zilei de 06.08.2023, inculpata a sustras un card bancar al victimei ucise, iar, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a accesat fără drept de trei ori sistemul informatic de la ATM-ul unei bănci comerciale de pe strada Constanţei din municipiul Mangalia, prin folosirea card-ului bancar sustras şi astfel a retras fraudulos, în mod succesiv, suma totală de 2.000 de lei, în două tranşe, a câte 1.000 lei fiecare (o interogare sold şi două retrageri efective de bani), bani pe care şi i-a însuşit fără drept”, au afirmat procurorii.
Dosarul cauzei a fost trimis spre soluţionare la Tribunalul Constanţa.
În 6 august, în jurul orei 5.30, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Mangalia au fost sesizaţi cu privire la faptul că, într-un parc din municipiul Mangalia, se află cadavrul unei femei.
Anchetatorii au stabilit că victima, o tânără de 18 ani din Vaslui a fost ucisă de o altă tânără, tot de 18 ani, din aceeaşi localitate. Cele două se cunoşteau de mai mulţi ani şi veniseră împreună pe litoral, unde se angajaseră cameriste la un hotel. La un moment dat, agresoarea a luat un cuţit cu care şi-a înjunghiat colega. Apoi, i-a pus trupul într-un geamantan, a mers cu un taxi şi a abandonat-o sub o bancă dintr-un parc din Mangalia. Fata a fost prinsă în scurt timp de poliţişti şi şi-a recunoscut faptele în faţa anchetatorilor.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.