Un număr de 25 de persoane, între care fostul şef al Compartimentului Regim Permise de Conducere şi Examinări din cadrul SPCRPCIV Suceava şi un agent de poliţie, au fost trimise în judecată de DNA Suceava, în al cincilea dosar legat de fapte de corupţie la eliberarea permiselor de conducere în acest judeţ. Acest dosar vizează doar fraudarea probei teoretice a examenului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Cel de-al V-lea dosar privind fapte de corupţie legate de eliberarea permiselor de conducere de către Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.Î.V.) Suceava a fost finalizat de către procurorii din cadrul Serviciului teritorial Suceava. În acest dosar au fost trimişi în judecată 25 de inculpaţi, între care angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne (M.A.I.), instructori şi intermediari ai şcolilor de şoferi care, în schimbul unor sume de bani, ar fi permis fraudarea probei teoretice a examenului de obţinere a permisului de conducător auto unui număr de 70 de candidaţi, în cursul lunii septembrie 2020”, a anunţat, joi, Direcţia Naţională Anticorupţie, într-un comunicat de presă.

Dosarul a fost disjuns având în vedere dimensiunea infracţională şi numărul mare de persoane implicate în întreaga procedură de examinare.

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

În prezent, se mai fac cercetări pentru fapte legate de fraudarea probei practice a examenului, urmărirea penală continuând într-un dosar separat.

Potrivit DNA, în acest dosar privind doar fraudarea probei teoretice, au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, inculpaţii: Radu Ionuţ Obreja, comisar şef de poliţie, la data faptelor şef al Compartimentului Regim Permise de Conducere şi Examinări din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava, pentru luare de mită în formă continuată, instigare la  spălarea a banilor, Gheorghe Ionel Perijoc, la data faptelor agent de poliţie în cadrul M.A.I. – Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la luare de mită în formă continuată, şi 23 de persoane fizice (administratori ai unor şcoli de şoferi, instructori auto etc.), pentru complicitate la luare de mită şi spălare a banilor, comise în formă simplă şi continuată.

”În perioada 7-18 septembrie 2020, inculpatul Obreja Radu, în calitatea menţionată mai sus, prin intermediul inculpatului Perijoc Gheorghe Ionel, ar fi primit, cu titlu de mită, de la un număr de 70 de candidaţi, suma totală de 118.000 euro, pentru a îndeplini un act contrar îndatoririlor de serviciu, respectiv să comunice candidaţilor răspunsurile corecte aferente examenului teoretic pentru obţinerea permisului de conducere sau să permită acestora să pătrundă în sala de examinare cu echipamente tehnice de comunicare ori înregistrare audio/video utilizate. În perioada 2017-2020, inculpatul Obreja Radu a determinat mai multe persoane din anturajul său (cercetate în prezenta cauză) ca, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a sumelor de bani obţinute în modalitatea de mai sus, să deţină, să schimbe, să transfere sau să folosească sumele totale de 1.330.000 euro şi 246.500 lei. De asemenea, persoanele respective ar fi încheiat acte juridice, în temeiul cărora au achiziţionat pe numele lor, dar pentru inculpatul Obreja Radu-Ionuţ mai multe bunuri imobile (terenuri, apartamente, case sau spaţii comerciale în valoare totală aproximativă de 1.809.465 euro) şi bunuri mobile (trei autoturisme, în valoare totală aproximativă de peste 80.000 euro)”, au explicat procurorii DNA.

În acest dosar, a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra următoarelor sume de bani şi bunuri aparţinând inculpatului Obreja Radu Ionuţ: 123.220 euro, 1.003 dolari americani, 180 lire sterline şi 107.900 lei, ridicate de la domiciliul inculpatului Obreja Radu Ionuţ, 46 de bunuri imobile (apartamente, terenuri, spaţii comerciale), 3 autoturisme, 21 de ceasuri de lux, bijuterii (36 de piese).

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Suceava cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea ofiţerilor de poliţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie.

În legătură cu fapte de corupţie legate de eliberarea permiselor de conducere de către Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCÎV) Suceava, au mai fost trimise în judecată următoarele dosare: 1, 2 (dosar retrimis spre judecare după restituire), 3 şi 4.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.