Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a afirmat, vineri, referindu-se la condamnaţi care au fugit din ţară, că sunt cazuri punctuale, unele nume cu rezonanţă, care “scandalizează opinia publică” şi că autorităţile sunt interesate să îi aducă pe toţi să îşi ispăşească pedeapsa în România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Stelian Ion a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că aşteaptă un răspuns din partea omologului italian pentru o discuţie. 
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
“Autorităţile italiene au primit din partea noastră solicitări repetate de o discuţie bilaterală. Am solicitat să discut cu ministrul Justiţiei italian, după cum ştiţi au intervenit nişte modificări în guvernul italian, a fost o perioadă de instabilitate, solicitare există, aştept răspuns din partea ministrului de Justiţie din Republica Italia”, a afirmat Stelian Ion. 
 
El a precizat că legea în Italia s-a schimbat şi nu mai pot obţine statut de rezident decât persoanele care au stat cel puţin cinci ani în ţara respectivă, menţionând că până acum multe persoane condamnate solicitau acest statut tocmai pentru a executa pedeapsa în Italia. 
 
“Trebuie să vedem că de curând a fost adoptată în Italia o lege care reglementează fix o chestiune colaterală celei despre care vorbim. S-au folosit de-a lungul timpului şi s-a creat aşa o o reţetă de succes pentru unii fugari, sunt convins că nu doar din România, care s-a bazat pe obţinerea unui statut de rezident sau unui statut asimilat celui de rezident foarte repede, foarte facil. Acum legea italiană adoptată pe data de 5 februarie, care va intra în vigoare în jurul datei de 20 februarie, prevede o condiţie obligatorie de şedere de cel puţin cinci ani de zile în Italia pentru a obţine acest statut şi pentru a se putea ajunge la pretinderea de către acea persoană de a executa pedeapsa în Italia. Ceea ce reprezintă un aspect pozitiv, sunt convins că acea modificare a fost şi ca urmare a demersurilor pe care le-a făcut şi Ministerul Justiţiei şi pe cale diplomatică”, a afirmat ministrul Justiţiei.  
 
El a menţionat că sunt unele cazuri de persoane condamnate, “nume cu rezonanţă” care scandalizează opinia publică şi că autorităţile vor să le aducă pe acestea în România pentru a-şi ispăşi pedeapsa. 
 
“Sunt sute de cazuri rezolvate în sensul în care se răspunde pozitiv din partea autorităţilor din alte state, însă avem într-adevăr cazuri punctuale, unele cu nume de rezonanţă, care pur şi simplu scandalizează opinia publică. Ne interesează să îi aducem pe toţi să-şi ispăşească toţi pedeapsa în România şi se lucrează intens la chestiunea asta şi pe cale diplomatică există discuţii pe toate căile posibile”, a mai transmis Stelian Ion.
 
Printre cei care se ascund în Italia, pentru a scăpa de pedepsele din România, sunt Alina Bica şi Dragoş Săvulescu. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.