Sociologul Alfred Bulai, arestat preventiv, joi seară, în dosarul în care este acuzat de mai multe fapte de folosirea funcţiei în scop sexual şi agresiune sexuală, a contestat măsura decisă de Judecătoria Sectorului 1.
Judecătoria Sectorului 1 a admis, joi seară, propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pe numele lui Alfred Bulai, fost profesor la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA).
Decizia instanţei nu este definitivă, dar este executorie. Tot joi, Alfred Bulai a contestat măsura decisă împotriva sa.
Alfred Bulai fusese reţinut miercuri după-amiază. Joi dimineaţă, el a fost din nou dus la audieri şi, la fel ca în ziua anterioară, a refuzat să dea declaraţii în faţa procurorilor.
Anchetatorii l-au inculpat pentru patru infracţiuni din sfera vieţii sexuale comise în anii 2022, 2023 şi 2024, în timpul unor stagii de practică în judeţele Suceava şi Alba.
Conform anchetatorilor, este vorba despre o singură victimă, pe care Bulai a umilit-o şi constrâns-o moral să suporte acte de natură sexuală, în timp ce se aflau în camera lui unde o chemase pe studentă pentru a-i oferi aşa-numitul ”feedback” în urma sesiunii de practică.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.