Fostul deputat Sebastian Ghiţă a fost audiat marţi dimineaţă, prin sistem de videoconferinţă, la Tribunalul Prahova, în dosarul cunoscut sub denumirea Hidro Prahova, în care procurorii au cerut emiterea unui mandat de arestare pe numele său. Ulterior, Tribunalul Prahova a respins propunerea DNA de arestare în lipsă a lui Sebastian Ghiţă în dosarul Hidro Prahova şi a decis instituirea controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile de la aducerea în ţară a fostului deputat, care a şi fost audiat prin sistemul de videoconferinţă în acest caz.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE - "În baza art. 227 alin.1 Cod proc. penală, respinge propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti privind luarea măsurii arestării preventive în lipsă a inculpatului Ghiţă Sebastian Aurelian. În baza art. 227 alin.2 Cod proc. penală rap. la art. 202 alin.4 lit. b) Cod proc. penală dispune luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian pe o perioadă de 60 de zile, începând cu momentul transferului în ţară al inculpatului", se arată în decizia instanţei.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Ghiţă va trebui să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la Biroul Supravegheri Judiciare din cadrul I.J.P. Prahova, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. 

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou

El nu are voie să ia legătura cu persoane din dosar şi să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar. Dacă va încălca aceste obligaţii, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. Decizia instanţei poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare

Audiat prin sistem de videoconferinţă, Ghiţă şi-a menţinut declaraţiile

Reprezentanţi ai instanţei au declarat pentru News.ro că fostul parlamentar, aflat în prezent la Belgrad, a spus că îşi menţine declaraţiile date în faza de urmărire penală.

Anterior audierii au existat mai multe încercări ale instanţei din România de al- audia pe Ghiţă pentru a se putea pronunţa în acest dosar, însă de fiecare dată acest lucru nu s-a putut întâmpla fie pentru că nu s-a putut realiza conexiunea tehnică, fie pentru că la unul dintre termene a lipsit interpretul de limbă sârbă, fie pentur că judecătorul sârb era în concediu.

Marţi, la ora 13.30,  Tribunalul Prahova se va pronunţa asupra solicitării formulate de DNA, dar avocaţii  lui Ghiţă vor putea contesta soluţia, dacă judecătorii vor cere emiterea unui mandat de arestare în lipsă.

În dosarul Hidro Prahova, Sebastian Ghiţă este cercetat pentru corupţie alături de cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Herţanu, de fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova Mircea Cosma şi de fiul acestuia, fostul deputat PSD Vlad Cosma.

Procurorii DNA Ploieşti au început, în februarie 2015, urmărirea penală  în acest dosar privind fraude cu fonduri europene în cadrul unui proiect derulat prin SC Hidro Prahova, firmă deţinută de Consiliul Judeţean Prahova.

Anchetatorii îl acuză pe cumnatul fostului premier Victor Ponta, Iulian Cristian Herţanu, a cărui firmă a câştigat un contract pentru extinderea reţelei de canalizare a oraşului Comarnic, din judeţul Prahova, de fraudarea de fonduri europene, în timp ce fostul deputat Sebastian Ghiţă, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova Mircea Cosma şi fiul acestiia din urmă, fostul deputat PSD Vlad Cosma, sunt acuzaţi de infracţiunea de sprijinire a unui grup infracţional organizat.

Până acum, pe numele lui Ghiţă au fost emise trei mandate de arestare în lipsă - unul în dosarul privind vizita în România a fostului premier britanic Tony Blair, în care este urmărit penal şi fostul prim-ministru Victor Ponta, altul în dosarul de corupţie în care fostul deputat este urmărit penal pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi constituire de grup infracţional organizat, iar cel de-al treilea în dosarul în care este judecat pentru fapte de corupţie, alături de foşti şefi de Parchet şi Poliţie din Prahova.

Omul de afaceri Sebastian Ghiţă - reţinut la Belgrad în noaptea de 13 spre 14 aprilie şi plasat apoi în arest preventiv - a fost eliberat în 26 mai pe cauţiune, în baza unei decizii a Curţii Supreme din Serbia, după depunerea unei cauţiuni de 200.000 de euro. Lui Ghiţă i-a fost reţinut paşaportul şi i s-a interzis să părăsească Belgradul. 

Omul de afaceri aşteaptă o decizie privind cererea de extrădare formulată de autorităţile române. Când a fost prins de autorităţile sârbe, Ghiţă avea permis de conducere şi buletin de Slovenia şi era împreună cu fratele său. 

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.