Terenuri în Bucureşti şi în mai multe judeţe, apartamente, vile, case de vacanţă, salarii anuale între 70.000 şi 120.000 de lei şi indemnizaţii de la firmele în care statul este acţionar au acumulat directorii din Ministerul Finanţelor Publice şi ANAF acuzaţi, în dosarul "Murfatlar”, de abuz în serviciu, pentru că au sprijinit firme care produc şi comercializează băuturi alcoolice ce au produs un prejudiciu de 600 milioane de lei prin neplata unor taxe, returnări de TVA şi emiterea de facturi false.
Trei şefi din Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Ministerul Finanţelor Publice au fost reţinuţi şi apoi arestaţi la domiciliu în dosarul "Murfatlar”, în care procurorii DNA anchetează o fraudă de 600 milioane de lei la bugetul de stat din comerţul cu alcool.
Cristian George Lascu era, potrivit declaraţiei sale de avere din martie 2016, director general adjunct în Ministerul Finanţelor Publice. Acesta deţine trei terenuri în judeţul Prahova şi Bucureşti, o casă în Capitală şi o casă de vacanţă în Tohani, Prahova. În ultimul an a vândut două autoturisme cu 20.000 de euro şi are datorii la CEC de 400.000 de euro. În ultimul an fiscal a încasat un salariu de 121.000 de lei, la care se adaugă veniturile soţiei, angajată a Imprimeriei Naţionale.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Irina Tănase era, în martie 2016, şef Serviciu Autorizări în Direcţia Generală a Vămilor. Potrivit declaraţiei sale de avere, deţine patru terenuri în Argeş, Giurgiu, Ilfov şi Olt, un apartament în Bucureşti şi două case în Giurgiu şi Olt. Are un împrumut la banca de 81.000 de euro şi a încasat un salariu de 75.000 de lei pe an.
Ultima declaraţie de avere a Ioanei Toma datează din decembrie 2012, când ocupă funcţia de director general al Direcţiei Juridice a ANAF. Ea a notat atunci în declaraţia de avere că are două terenuri în Câmpina, două apartamente în Bucureşti, un autoturism Mercedes, bijuterii în valoare de 135.000 de lei şi datorii de 100.000 de euro. Salariul anual încasat de la ANAF era atunci de 56.000 de lei.
Alţi cinci directori din ANAF şi Ministerul Finanţelor sunt cercetaţi sub control judiciar pentru 60 de zile şi procurorii le-au impus mai multe interdicţii.
Mariana Vizoli, secretar de stat şi fost director al Direcţiei legislaţie din Ministerul Finanaţelor Publice, a trecut în declaraţia de avere un teren în Breaza, două apartamente în Bucureşti şi o casă de vacanţă la Breaza, judeţul Prahova. Are 140.000 de lei în conturi bancare şi a încasat în anul fiscal ant erior un salariu anual de 103.000 de lei, alţi 12.000 de lei de la Camera Consultanţilor Fiscali şi 10.000 de lei din activităţi didactice.
Daniel Diaconescu, vicepreşedinte şi director al Direcţiei generale de informaţii fiscale din ANAF, a trecut în declaraţia de avere din acest an că deţine două terenuri în Argeş, un apartament în Capitală şi o casă de locuit, două autoturisme, datorii la bancă de 38.000 de euro, un salariu de 88.000 de lei pe an şi o indemnizaţie de 1.200 de lei pe luna de la Compania Naţională Loteria Română.
Vineri, Mariana Vizoli şi Daniel Diaconescu au demisionat, după ce au fost puşi sub acuzare.
Ana Jarda era, în iunie 2016, şef de serviciu la Direcţia generală management al domeniilor reglementate specific din MFP. Ea a trecut în declaraţia de avere un apartament în Bucureşti, depozite la bănci de 150.000 de lei, un împrumut dat unei persoane, în valoare de 51.000, fără a preciza moneda, şi un salariu anual de 73.000 de lei de la Ministerul Finanţelor Publice.
Ciprian Badea era, în mai 2016, când şi-a depus ultima declaraţie de avere, director general al Direcţiei juridice din MFP. El a declarat că deţine patru terenuri în Dâmboviţa, două apartamente în Bucureşti şi o casă de vacanţă în Vişineşti, judeţul Dâmboviţa. Badea mai are un autoturism, depozite de 55.000 de euro şi în anul fiscal anterior a primit un salariu de 104.000 de lei, la care se adaugă 260.000 de lei primiţi în calitate de membru al Consiliului de Administraţie al CEC Bank.
Monica Negruţiu era, în luna mai, director al Direcţiei de reglementare a colectării creanţelor bugetare din ANAF, ea notând în declaraţia de avere un teren în Bihor, un apartament în Bucureşti, un autoturism, datorii de 100.000 de lei la bănci şi un salariu de 89.000 de lei încasat în 2015.
În dosarul "Murfatlar”, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie anchetează fapte de evaziune fiscală comise în perioada 2010-2014 de firme care produc şi comercializează băuturi alcoolice. Timp de patru ani, societăţile Euroavipo, Murfatlar România, Bartenders Distilleries şi Principal Company, deţinute sau controlate de George Ivănescu, Cătălin Bucura, Emanuel Corneliu Dobronăuţeanu, Ion Şerban Dobronăuţeanu, Nicolae Marcel Mermeze şi Gheorghe Zlotea, au produs un prejudiciu de aproape 600 de milioane de lei bugetului de stat prin neplata obligaţiilor fiscale, în unele dintre acţiuni fiind ajutaţi de funcţionari publici de la Ministerul Finanţelor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Ca mod de operare, firmele înregistrau operaţiuni fictive, majorau astfel cuantumul TVA deductibile, pentru ca firmele să nu plătească obligaţiile fiscale, apoi se foloseau de aceste deconturi de TVA cu opţiune de rambursare ca de o creanţă pentru ca împotriva lor să nu fie luate măsuri pentru plata obligaţiilor fiscale restante, susţin procurorii DNA.
În doi ani din perioada vizată de anchetatori, societatea Euroavipo ar fi făcut tranzacţii fictive cu patru furnizori, de la care au înregistrat facturi de avans în valoare de aproximativ 400 de milioane de euro, o sumă uriaşă, comparabilă, potrivit anchetatorilor, cu ratele de capital pe care România le-a plătit FMI în 2012-2015 şi cu împrumutul contractat de România de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare în 2011.
Murfatlar România a intrat în insolvenţă în martie 2012, iar Euroavipo în aprilie 2012, la acele momente figurând, aparent, fără obligaţii restante la bugetul general consolidate, deşi în evidenţele Administraţiilor Finanţelor Publice erau înregistrate obligaţii de plată la buget de sute de milioane de lei.
Opt şefi de la Ministerul Finanţelor Publice şi ANAF i-ar fi ajutat pe patronii firmelor, cinci dintre ei fiind membri ai Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor. Trei antrepozite fiscal de producţie de alcool şi băuturi alcoolice deţinute de societăţi au fost autorizate ilegal, iar funcţionarii publici vizaţi în anchetă au permis ca activitatea antrepozitelor să continue, deşi societăţile aveau lună de lună obligaţii fiscale restante.
În 17 octombrie, procurorii DNA au reţinut trei dintre cei opt şefi de la ANAF şi Ministerul Finanţelor. O zi mai târziu, Curtea de Apel Bucureşti a dispus plasarea în arest la domiciliu a lui Cristian George Lascu, fost director al Direcţiei de politici şi legislaţie în domeniile vamal şi nefiscal din Ministerului Finanţelor Publice, Irina Tănase, fost şef al Direcţiei de Autorizări din Autoritatea Naţională a Vămilor, şi Ioana Toma, fost director al Direcţiei juridice din ANAF.
În 20 octombrie, procurorii DNA au pus sub control judiciar alţi cinci şefi din ANAF şi Ministerul Finanţelor: Mariana Vizoli, secretar de stat la MFP, la data faptelor director al Direcţiei legislaţie în domeniul TVA, Daniel Diaconescu, vicepreşedinte al ANAF, la data faptelor directorul al Direcţiei generale de informaţii fiscale, Ana Jarda, director al Direcţiei generale management al domeniilor reglementate specific din MFP, Ciprian Badea, director al Direcţiei generale juridice din MFP, şi Monica Negruţiu, director al Direcţiei generale de reglementare a colectării creanţelor bugetare din ANAF. Cei cinci au fost membri în Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor din Ministerul Finanţelor Publice.
"În cazul a două dintre antrepozitele fiscale de producere a băuturilor alcoolice, aceştia au încălcat legea în procedura de autorizare, prin adoptarea unor soluţii de admitere a cererilor în alte condiţii decât cele legale (şedinţele din datele de 12.03.2010 şi 30.01.2012). Prin aceste demersuri, funcţionarii publici au contribuit la crearea unui folos necuvenit în favoarea a două dintre cele patru societăţi de producere şi comercializare a băuturilor alcoolice vizate de anchetă, având şi o contribuţie la producerea prejudiciului în dauna bugetului de stat, determinat de activităţile celor două societăţi”, susţin procurorii.
În acelaşi dosar, au fost arestaţi preventiv, din 18 octombrie, George Ivănescu, unul dintre patronii Murfatlar, Constantin Cîrciumaru, Cătălin Bucura, Gheorghe Zlotea, Cătălin Vasilescu, Cosmin Popescu şi Sorin Săvoiu, administratori sau directori la firmele vizate în anchetă, aceştia fiind acuzaţi de evaziune fiscală sau complicitate la această infracţiune.
Alţi doi administratori de societăţi comerciale, Cornel şi Viorel Potârniche, acuzaţi de complicitate la evaziune fiscală, sunt, din 20 octombrie, sub control judiciar, măsură luată de procurorii DNA.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.