Romică Părpălea, denunţătorul lui Dragnea în dosarul "Referendumul" şi cel care în 20 iulie a depus o sesizare referitoare la legăturile dintre Tel Drum şi Liviu Dragnea, s-a aflat joi la DNA pentru a oferi detalii în legătură cu acest dosar. El a anunţat că a depus plângeri penale atât împotriva lui Liviu Dragnea, cât şi împotriva lui Carmen Dan.
Referindu-se la privatizarea Tel Drum, el a declarat: "După ce Consiliul Judeţean a făcut investiţii foarte mari, domnul Dragnea, printr-o semnătură simplă, ca preşedinte al Consiliului Judeţean, a oferit această societate puternică unui apropiat care era preşedinte executiv la PSD, cu care eu am colaborat foarte bine".
Părpălea a afirmat că a depus plângeri penale şi împotriva lui Dragnea, dar şi împotriva lui Carmen Dan, pe care o acuză de abuz în serviciu, trafic de influenţă şi luare de mită.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
„În cazul lui Carmen Dan - abuz în serviciu, trafic de influenţă s-ar putea să fie şi luare de mită, cu privire la persoanele care au fost în comisiile fondului funciar în anumite localităţi, dacă a ştiut sau n-a ştiut, cum le-a dat girul”, a susţinut Părpălea, care a apreciat că, în calitate de fost prefect de Teleorman, Carmen Dan "trebuie să se gândească la miliardele pe care le-a oferit celor din aparatul propriu" în perioada în care era în funcţie.
În ceea ce-l priveşte pe Liviu Dragnea, el a apreciat că este vorba despre trafic de influenţă şi abuz în serviciu.
"Să vedem dacă toate aceste beneficii ale Tel Drum s-au întors în cadrul familiei Dragnea, ce înseamnă? Adică a beneficiat direct”, a declarat Romică Părpălea.
Bărbatul susţine că probe reprezentând documente, înscrisuri, declaraţii de martori în sprijinul acuzaţiilor sale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.