Ministerul Justiţiei a anunţat că începe procesul de consultare publică a proiectului de lege privind accesul la informaţiile de interes public. Proiectul noii legi a fost elaborat în vederea implementării acţiunii nr. 5 de la măsura nr. 8 din Planul de acţiuni pentru implementarea măsurilor propuse de către Comisia Europeană în Avizul său privind cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, aprobat de Comisia Naţională pentru Integrare Europeană la 4 august 2022.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Proiectul noii legi privind accesul la informaţiile de interes public, inclusiv nota informativă, poate fi vizualizat AICI.

„Realizarea acestei acţiuni se impune, în special, în contextul în care la 1 decembrie 2020 a intrat în vigoare Convenţia Consiliului Europei privind accesul la documentele oficiale, adoptată la Tromsø la 18 iunie 2009 (în continuare – Convenţia de la Tromsø), fiind primul tratat internaţional obligatoriu care consfinţeşte şi reglementează dreptul general de acces la documentele oficiale deţinute de autorităţile publice. În pofida faptului că Legea nr. 982/2000 privind accesul la informaţie a fost modificată de mai multe ori pe parcursul anilor, se atestă că acest act normativ este conceptual depăşit şi nu corespunde deplin prevederilor Convenţiei de la Tromsø şi standardelor internaţionale în materia accesului la documentele oficiale”, arată comunicatul de presă al MJ.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Conform sursei citate, în vederea eliminării deficienţelor semnificative ale cadrului normativ existent, a fost elaborat proiectul unei noi legi privind accesul la informaţiile de interes public, care propune introducerea unor prevederi şi instituţii novatorii, îndreptate spre salvgardarea eficientă a dreptului constituţional statuat la art. 34 din Constituţia Republicii Moldova. În acest sens, proiectul propune următoarele prevederi conceptuale:

  • introducerea noţiunii de „informaţie de interes public” şi definirea acesteia cu generalitate absolută (i.e. toate informaţiile deţinute de furnizorii de informaţii);
  • extinderea listei subiecţilor care constituie furnizori de informaţii;
  • enumerarea exhaustivă a scopurilor legitime în baza cărora poate fi limitat accesul la informaţiile de interes public;
  • reglementarea expresă a „testului de proporţionalitate” care urmează a fi aplicat în mod obligatoriu de furnizorii de informaţii pentru a putea limita accesul;
  • consfinţirea transparenţei proactive în calitate de modalitate primară de comunicare a informaţiilor de interes public, precum şi reglementarea expresă a catalogului de informaţii care urmează a fi publicat din oficiu de autorităţile publice;
  • reglementarea detaliată a procedurii de înaintare, examinare şi soluţionare a cererilor de comunicare a informaţiilor de interes public, precum şi specificarea faptului că prevederile Codului administrativ nr. 116/2018 se aplică numai în măsura în care nu contravin prevederilor speciale din lege;
  • eliminarea formalităţilor excesive în privinţa cererilor (e.g. excluderea obligaţiei de a aplica semnătura electronică sau olografă);
  • instituirea Registrului cererilor de comunicare a informaţiilor de interes public, în care cererile vor fi înregistrate şi monitorizate conform unor instrucţiuni speciale de secretariat, constituind un instrument important de evidenţă, control şi raportare statistică;
  • micşorarea termenului maxim de examinare şi soluţionare a cererilor (de la 15 zile lucrătoare la 15 zile calendaristice);
  • obligaţia de a comunica informaţiile în modalitatea indicată de către solicitant conform legii;
  • consfinţirea caracterului gratuit al comunicării informaţiilor de interes public, cu excepţiile prevăzute doar la nivelul unui act legislativ sau guvernamental;
  • instituirea unor prevederi speciale în privinţa examinării şi soluţionării cauzelor judiciare privind contestarea acţiunilor sau inacţiunilor furnizorilor de informaţii, care vor asigura celeritatea şi flexibilitatea proceselor judiciare;
  • introducerea mecanismului de răspundere pecuniară a conducătorilor furnizorilor de informaţii pentru încălcările legii;
  • instituirea sistemului de monitorizare şi control al implementării legii, constituit din Avocatul Poporului (Ombudsmanul), Cancelaria de Stat şi autorităţile publice în parte.

 

Adiţional, consultării publice este expus şi proiectul de lege privind modificarea unor acte normative (asigurarea accesului la informaţiile de interes public), prin intermediul căruia se propune modificarea cadrului normativ conex, în vederea încorporării noii legi în legislaţia în vigoare. Acest proiect de lege propune modificări importante în următoarele acte normative:

-         Codul muncii nr. 154/2003;

-         Codul de procedură civilă nr. 225/2003;

-         Legea nr. 245/2008 cu privire la secretul de stat;

-         Legea nr. 133/2011 privind protecţia datelor cu caracter personal;

-         Codul administrativ nr. 116/2018.

Proiectul de lege privind modificarea unor acte normative (asigurarea accesului la informaţiile de interes public), inclusiv nota informativă, poate fi vizualizat accesând următorul link: https://bit.ly/3vM1TFJ

În procesul de elaborare a proiectelor de legi, Ministerul Justiţiei a beneficiat de suportul experţilor Proiectului Uniunii Europene „Sprijin pentru dialogul politic structurat, coordonarea implementării Acordului de asociere și îmbunătățirea procesului de aproximare legală”, mai indică sursa menţionată.

„În cadrul consultării publice iniţiale, propunerile şi recomandările asupra proiectelor nominalizate urmează a fi transmise în scris, până la 3 februarie 2023, la adresa electronică: secretariat@justice.gov.md În urma examinării propunerilor şi recomandărilor înaintate, în privinţa proiectelor vor fi organizate şi discuţii publice cu participarea tuturor subiecţilor interesaţi. Ulterior, proiectele vor fi ajustate şi supuse unor consultări publice repetate”, mai precizează MJ.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.