Un proiect de lege care vizează transpunerea unor directive europene în domeniul Justiţie a fost adoptat, joi, de Guvern şi va fi trimis Parlamentului, cu solicitarea de a fi adoptat în procedură de urgenţă.
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, un Proiect de lege pentru introducerea, modificarea sau completarea menţiunii privind transpunerea normelor Uniunii Europene în cuprinsul unor acte normative, pentru modificarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală.
”Proiectul de lege asigură transpunerea completă a Directivei 2016/800/UE privind garanţiile procedurale pentru copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale şi a Directivei 2013/48/UE privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale şi al procedurilor privind mandatul european de arestare, precum şi dreptul ca o persoană terţă să fie informată în urma privării de libertate şi dreptul de a comunica cu persoane terţe şi cu autorităţi consulare în timpul privării de libertate”, anunţă Guvernul, într-un comunicat de presă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit sursei citate, în ceea ce priveşte Directiva 2016/800/UE, proiectul de lege completează doisprezece acte normative la nivel de lege, în sensul includerii menţiunii de trimitere la directivă în măsurile de transpunere sau la adoptarea acestora.
”Cu privire la Directiva 2013/48/UE, proiectul transpune anumite dispoziţii din această directivă, prin completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală şi a Codului de procedură penală. De pildă, una dintre prevederile legislative vizează dreptul persoanei reţinute de a solicita încunoştinţarea unui membru de familie sau terţe persoane despre măsura luată”, a mai precizat Executivul.
Potrivit sursei citate, atât cererea, cât şi încunoştinţarea se consemnează într-un proces-verbal.
”De asemenea, orice neexercitare a dreptului de a fi asistat de un avocat ales pe parcursul procesului penal trebuie să fie voluntară şi neechivocă şi nu împiedică exercitarea ulterioară, oricând pe parcursul procesului penal, a acestui drept. În cazul neexercitării dreptului de a fi asistat de un avocat ales, suspectul sau inculpatul este informat de către organele judiciare, într-un limbaj simplu şi accesibil acestuia, cu privire la conţinutul dreptului şi la posibilele consecinţe ale neexercitării acestuia”, mai arată Guvernul.
Instituţia anunţă că Proiectul de lege va fi transmis spre dezbatere Parlamentului, cu solicitarea de a fi aprobat în procedură de urgenţă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.