Procurorul general al României, Alex Florenţa, a afirmat că, în lumina evenimentelor recente şi a manifestării tot mai exacerbate în mediul online a unor comportamente ilegale, constând în îndemnarea publicului la săvârşirea de infracţiuni sau incitarea la violenţă şi discriminare împotriva unor persoane, este nevoie de adaptarea urgentă a legislaţiei existente. Ca urmare, Parchetul General propune, între altele, ”incriminarea faptei de a promova, în public, cultul persoanelor care au făcut parte din conducerea unei organizaţii fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, independent de existenţa unei hotărâri de condamnare faţă de acea persoană”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
 
Alex Florenţa a transmis, vineri, că Parchetul General monitorizează semestrial situaţia dosarelor având ca obiect infracţiuni prevăzute de OUG nr.31/2002, precum şi a infracţiunilor prin care se instigă la acte de violenţă, la ură sau discriminare.
 
”În primul rând, numărul scăzut de sesizări vizând comiterea acestor infracţiuni, care să provină de la organele de poliţie, alte instituţii cu atribuţii în combaterea discriminării sau persoane fizice ori juridice. Astfel, în intervalul 2018-2022 la nivelul întregului Minister Public s-a înregistrat o medie de 21 de astfel de sesizări pe an. Urmare a constatării acestor aspecte, au fost luate măsuri în vederea dinamizării activităţii pe linia combaterii acestui fenomen, în cursul anului 2024 fiind demarate mai multe acţiuni având ca obiect infracţiuni prevăzute de OUG nr.31/2002, atât la nivelul Parchetului General, cât şi la nivel naţional”, a declarat procurorul general al României. 
 
El a adăugat că Parchetul General nu are însă o competenţă proprie în investigarea acestor infracţiuni, care sunt date în competenţa de soluţionare a parchetelor de pe lângă judecătorii.
 
”În situaţia particulară în care autori ai acestor infracţiuni au fost persoane cu o calitate specială, dintre cele care să atragă competenţa Parchetului General, procurorii s-au sesizat din oficiu şi au demarat anchete, conform propriilor atribuţii. Astfel, doar în cursul anului 2024 au fost constituite mai multe dosare penale în care se efectuează cercetări faţă de persoane având calitatea de parlamentar sau europarlamentar. Se constată însă că există în continuare zone din ţară în care unităţile de parchet nu au primit în cursul acestui an nicio sesizare sau maxim una în baza OUG 31/2002, care să provină de la o autoritate sau instituţie cu atribuţii în monitorizarea şi combaterea comportamentelor incitatoare la ură sau discriminare, ca exemplu în zona de competenţă a PCA Bacău, Constanţa, Galaţi, la Iaşi, Oradea sau Suceava”, a mai declarat Alex Florenţa. 
 
El a precizat că se impune modificarea legislaţiei. 
 
”În al doilea rând, în lumina evenimentelor recente şi a manifestării tot mai exacerbate în mediul online a unor comportamente ilegale, constând în îndemnarea publicului la săvârşirea de infracţiuni sau incitarea la violenţă şi discriminare împotriva unor persoane, se constată necesitatea urgentă de adaptare a legislaţiei existente, pentru a corespunde realităţilor faptice şi noilor forme de manifestare a acestor infracţiuni. Din această perspectivă, Parchetul General a solicitat crearea unui grup de lucru, din care să facă parte reprezentanţi ai instituţiilor din sistemul judiciar şi MAI, cu scopul de a promova cât mai rapid mai multe modificări legislative, care să ofere organelor de urmărire penală instrumente actualizate şi apte de a combate eficient fenomenul. Cu concursul direct al Ministerului Justiţiei, o primă întâlnire a acestui grup de lucru a avut loc în data de 18 decembrie”, a mai declarat procurorul general al României. 
 
Astfel, Parchetul General a formulat mai multe propuneri de modificare a legislaţiei incidente.  
 
Alex Florenţa a transmis că o primă problemă identificată o reprezintă faptul că anumite prevederi legale sunt de strictă interpretare şi limitează drastic situaţiile pentru care poate interveni tragerea la răspundere penală a celor care se fac vinovaţi de săvârşirea acestor infracţiuni.
 
”Cu titlu de exemplu, OUG nr. 31/2002 incriminează fapta persoanei care promovează, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război. Din această perspectivă, infracţiunea menţionată are ca premisă existenţa unei hotărâri de condamnare prin care să se fi stabilit anterior vinovăţia persoanelor al căror cult este în prezent promovat. Or, aceste condiţii prevăzute de norma de incriminare limitează semnificativ sfera persoanelor a căror apologie în discursul public poate întruni elementele constitutive ale unei infracţiuni, de cele mai multe ori simplele referinţe generale la personaje istorice care nu au suferit astfel de condamnări penale neîntrunind condiţiile prevăzute de textul incriminator”, a mai afirmat Alex Florenţa.
 
El a adăugat că Parchetul General propune amendarea textului de lege, “prin incriminarea faptei de a promova, în public, cultul persoanelor care au făcut parte din conducerea unei organizaţii fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, independent de existenţa unei hotărâri de condamnare faţă de acea persoană, modificare care ar fi aptă să acopere toate situaţiile de acest tip pe care le constatăm azi în mediul public”.
 
Alex Florenţa consideră că şi conduite publice nocive, cu un conţinut vădit jignitor sau defăimător, ori anumite acte de ameninţare implicită, nu îmbracă în prezent forma ilicitului penal şi nu se regăsesc între modalităţile alternative de săvârşire a unor infracţiuni precum ultrajul. 
 
”De aceea, Parchetul General propune anumite modificări legislative care să permită tragerea la răspundere penală inclusiv a acelor situaţii în care nu sunt proferate ameninţări exprese la adresa unei persoane, dar prin forma de manifestare, imaginile postate, recuzita folosită, ele reprezintă forme de ameninţare implicită, dar cu un puternic efect intimidant”, a mai declarat procurorul general. 
 
El a precizat că prevederea unor limite de pedeapsă reduse pentru aceste infracţiuni nu permite utilizarea unor metode speciale de cercetare, ceea ce poate afecta negativ demersul investigativ în astfel de cauze, şi nici luarea unor măsuri preventive mai severe, în funcţie de gravitatea faptei. 
 
”Ca exemplu, infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii publice este sancţionată cu o pedeapsă maximă de 2 ani sau amendă, iar infracţiuni ca instigarea publică sau incitarea la ură sau discriminare cu o pedeapsă maximă de 3 ani sau amendă. În mod similar, e cazul infracţiunilor prevăzute în OUG nr.31/2002. De aceea, Parchetul General propune creşterea limitelor maxime de pedeapsă pentru aceste infracţiuni, demers care ar oferi organelor de urmărire penală posibilitatea utilizării unui spectru mai larg de metode de cercetare şi ar avea, în acelaşi timp, un efect descurajant mult mai pronunţat”, a mai explicat Alex Florenţa. 
 
Procurorul general a declarat că se constată totodată o deficienţă majoră în faptul că anumite comportamente ilegale, cum este discursul instigator la ură, sunt sancţionate deopotrivă atât ca şi contravenţie, cât şi ca infracţiune.
 
”Problematica care derivă din această situaţie o constituie riscul incidenţei principiului ne bis in idem, astfel cum este interpretat în jurisprudenţa CEDO, în sensul că, odată aplicată o sancţiune contravenţională, rămasă definitivă, aceasta are semnificaţia unei acuzaţii în materie penală, putând fi un impediment la punerea în mişcare a acţiunii penale şi dispunerea unei soluţii de condamnare pentru aceeaşi faptă ca şi infracţiune. Există astfel riscul ca în majoritatea situaţiilor de acest tip dispoziţiile penale să rămână fără aplicare, întrucât fapta care a determinat sancţiunea mai uşoară, respectiv contravenţia, a fost soluţionată anterior cauzei penale. Făptuitorul are interes să accelereze procedura administrativă şi să tergiverseze procedura penală. Or, scopul contravenţiei nu poate fi exonerarea de răspundere penală pentru săvârşirea unei infracţiuni”, a afirmat Alex Florenţa.
 
El a precizat că, în acest sens, Parchetul General a propus o serie de modificări ale Ordonanţei de Guvern nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea formelor de discriminare. Acestea vizează situaţia când persoana împuternicită să aplice sancţiunea contravenţională apreciază că fapta a fost săvârşită în astfel de condiţii încât constituie infracţiune, moment în care are obligaţia de a sesiza imediat organele de urmărire penală competente, fără a aplica sancţiunea contravenţională.
 
”Prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale nu va curge pe tot timpul în care cauza s-a aflat în faţa de urmărire penală ori în faţa instanţei de judecată. Nu în ultimul rând, încă din cursul lunii iulie a acestui an, la nivelul Parchetului General s-a constituit un Grupul de lucru pentru implementarea unei proceduri unitare de cooperare cu ANCOM, care să permită unităţilor de parchet transmiterea în timp real, printr-un canal de comunicare directă a tuturor solicitărilor de eliminare a conţinutului ilegal din mediul online, precum şi identificarea tuturor categoriilor de conţinut ilegal care pot face obiectul unei astfel de măsuri”, a transmis procurorul general.
 
Alex Florenţa îi asigură pe cetăţeni că acţiunile Parchetului General pe linia combaterii violenţei în mediul online şi a tragerii la răspundere penală a persoanelor care incită la acte de violenţă sau la săvârşirea unor infracţiuni vor continua în perioada următoare, la nivelul unităţilor de parchet din întreaga ţară fiind demarate mai multe anchete având acest obiect.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.