Dosarul Hexi Pharma va fi finalizat la sfârşitul acestui an sau în primele zile ale anului viitor, a declarat, joi, procurorul general al României, Augustin Lazăr.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Procurorul general a declarat, joi dimineaţă, la sediul Institutului Naţional al Magistraturii, unde are loc şedinţa plenului CSM, că procurorii fac eforturi pentru finalizarea unor "dosare care sunt în atenţia publicului".

Referindu-se la dosarul Hexi Pharma, Lazăr a spus că o soluţie în acest caz va fi dată spre sfârşitul anului sau în primele zile ale lui 2017.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Răspunzând unor întrebări ale jurnaliştilor, procurorul general a afirmat că şi dosarul Mineriadei, care este "ceva mai complex", este spre stadiul de finalizare.

Potrivit unor surse judiciare, rezultatul analizelor făcute la un laborator din Cehia pe produsele Hexi Pharma arată că dezinfectanţii erau diluaţi. Iniţial, produsele Hexi Pharma au fost testate la Institutul de Cercetare Cantacuzino, concluzia fiind că "aproape în totalitate produsele sunt corespunzătoare din perspectiva eficacităţii".

Ancheta în cazul Hexi Pharma a început în primăvară, iar procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie fac cercetări pentru infracţiunea de "participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor". Procurorii au stabilit că firma Hexi Pharma a produs un prejudiciu de aproximativ 51 de milioane de lei, prin vânzarea în 152 de spitale de produse biocide neconforme, începând din 2014.

Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, în vârstă de 41 de ani, a murit în 22 mai, după ce a intrat cu maşina într-un copac, pe un drum judeţean, între localităţile Corbeanca şi Buftea.

Directorul Hexi Pharma, Flori Dinu, este acuzată de procurorii PICCJ de 128 de infracţiuni de înşelăciune şi de participare improprie la zădărnicirea combaterii bolilor. Procurorii PICCJ susţin că Flori Dinu, în calitate de director general al Hexi Pharma, având atribuţii în special pe partea de vânzări desfăşurată de societate, la instigarea lui Dan Alexandru Condrea şi cunoscând că produsele comercializate nu respectă specificaţiile din etichete, a coordonat întreg personalul care a promovat produsele şi a intermediat activitatea de negociere şi încheiere de contracte de furnizare, inducând în eroare reprezentanţii unităţilor medicale care au achiziţionat produsele".

În 12 mai, Ministerul Sănătăţii a recomandat suspendarea folosirii produselor Hexi Pharma, orice utilizare după această dată fiind făcută pe răspunderea managementului spitalelor.

Ministerul Sănătăţii a făcut publice atunci rezultatele ultimelor teste de concentraţie efectuate în cazul produselor Hexi Pharma, potrivit cărora substanţele active au fost diluate şi de 4.200 de ori faţă de valoarea declarată. Produsele testate au fost prelevate din unităţi sanitare din judeţele Mureş, Călăraşi şi Braşov, iar analizele au fost efectuate în cadrul laboratorului ICECHIM.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.