Procurorul general al României, Gabriela Scutea, afirmă, în Raportul de activitate pentru anul 2022, că desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie a dus la cumularea mai multor cauze la nivelul Parchetului General, personalul desemnat pentru soluţionarea acestora nefiind suficient. Scutea precizează că volumul cauzelor rămâne semnificativ, în timp ce instrumentele pentru operaţionalizarea legii mai necesită paşi de parcurs. Totodată, procurorul general apreciază că SIIJ a înregistrat, ”cu lejeritate”, foarte multe reclamaţii neconforme.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Aplicarea Legii nr.49/2022 a început, concret, de la jumătatea lunii mai 2022, când au fost emise ordinele de desemnare a procurorilor, potrivit noii competenţe. Diferit de competenţa anterioară modificării Legii nr.304/2004 în anul 2018, la nivelul PÎCCJ se cumulează un număr mai mare de cauze, prin competenţa personală referitoare la judecătorii de la ÎCCJ şi CA şi la procurorii de la parchetele corespunzătoare. Sunt convinsă că practica ne va susţine pentru o modificare necesară în privinţa numărului procurorilor desemnaţi, numărul de 3 procurori fiind nesustenabil pentru circumscripţia PCA Bucureşti. Argumentul imbatabil este cel al nediscriminării, atâta timp cât circumscripţia nu este egală cu celelalte PCA, iar în concret încărcătura de cauze se dovedeşte net superioară”, a afirmat, marţi, Gabriela Scutea, în Raportul de activitate pentru anul 2022.

Aceasta a precizat că a fost devansat calendarul termenelor prevăzute prin lege, astfel încât au existat premisele repartizării şi studierii cauzelor înaintea vacanţei judecătoreşti.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

”În acelaşi timp, PÎCCJ a soluţionat plângerile împotriva ordonanţelor de clasare rămase nesoluţionate de la SIIJ, contribuind în acest fel la limitarea duratei de soluţionare a cauzelor. Pe baza examinării plângerilor pre menţionate, a rezultat o concluzie fermă în ceea ce priveşte lejeritatea cu care la SIIJ au fost înregistrate ca sesizări penale foarte multe „reclamaţii” neconforme, pentru care filtrul prevăzut de art.294 C.pr.pen. trebuia aplicat mai riguros”, a mai transmis Scutea.

Aceasta a precizat că, pentru o exercitare unitară a acestei competenţe, PÎCCJ a promovat un recurs în interesul legii prin care să se stabilească asocierea competenţei cu nivelul unităţii la care magistratul îşi desfăşoară activitatea.

”ÎCCJ a admis sesizarea şi a decis în sensul pe care l-am propus şi motivat. Volumul cauzelor rămâne semnificativ, în timp ce instrumentele pentru operaţionalizarea legii mai necesită paşi de parcurs. Pentru PÎCCJ există corpul de poliţişti prevăzut de art.11 din lege, chiar dacă incomplet. Este necesar să luăm măsurile la nivel secundar (regulament de ordine interioară, state de funcţii) pentru prevederea funcţiilor de poliţist la nivelul PCA şi efectuarea detaşărilor. Este necesar să aducem spre maximul prevăzut de lege numărul procurorilor desemnaţi, astfel încât cauzele repartizate să nu reprezinte o presiune excesivă”, a mai transmis Scutea.

Potrivit acesteia, la Parchetul General funcţionează 3 procurori din 14, iar la PCA Alba Iulia a fost desemnat un singur procuror.

”Soluţionarea unui volum important de cauze, chiar dacă reprezintă clasări, are următoarele efecte: reducerea numărului cauzelor vechi, reducerea presiunii asupra procurorilor, date de numărul mare de cauze repartizate şi posibilitatea concentrării la cauzele mai dificile. Cauzele în care s-a dispus urmărirea penală a suspecţilor sau în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală am dispus să fie prioritizate, pentru a tranşa cât mai prompt la nivelul sistemului judiciar dacă avem serioase vulnerabilităţi şi să activăm mecanismele legale din punct de vedere al statutului judecătorului şi procurorului”, a mai afirmat Gabriela Scutea.

Aceasta anunţă că s-au înregistrat în cont8inuare cauze noi în care se administrează probe.

”Prioritizarea trebuie să acopere şi cauzele în care s-au admis contestaţii privind durata procesului penal, instituţia fiind prevăzută ca un remediu r

eferitor la garanţiile instituite de art.8 C.pr.pen. Trimestrial vom monitoriza avansurile în cauzele în care s-a dispus urmărirea penală a suspecţilor sau în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, pentru a exista un factor extern de evaluare a concentrării asupra avansului în soluţionarea cauzelor”, a mai transmis procurorul general.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.