Francezul Jean-François Bohnert, contracandidatul Laurei Codruţa Kovesi pentru şefia Parchetului european, afirmă că încă este candidat pentru acest post, după apariţia informaţiilor privind ieşirea sa din cursă ca urmare a numirii la conducerea Parchetului Naţional Francez, anunţă Politico.eu. De asemenea, un purtător de cuvânt al misiunii diplomatice franceze la UE spune că nimic nu s-a schimbat în ceea ce priveşte poziţia ţării sale.
După apariţia informaţiilor conform cărora Bohert a fost audiat pentru şefia Parchetului Financiar Francez, ceea ce lasă liberă calea pentru candidatura Laurei Codruţa Kovesi, Politico a updatat luni un interviu cu Bonhert publicat iniţial în 9 iulie.
Politico.eu relatează că presa din România a transmis vineri că Bonhert s-a retras din cursă penttru că ar urma să preia o altă funcţie importantă în Franţa, astfel încât Laura Codruţa Kovesi va rămâne principalul candidat pentru şefia Parchetului European.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Contactat telefonic, Bonhert a declarat că încă este candidat pentru a fi procuror şef european”, notează Politico.eu.
De asemenea, citează un purtător de cuvânt al misiunii diplomatice a Franţei la UE, care a declarat duminică noaptea că, ”în acest stadiu, nimic nu s-a schimbat în ceea ce priveşte poziţia Franţei”.
Politico admite că această competiţie pentru Parchetul Europeans-a concentrat pe Kovesi şi aminteşte că propriul Guvern a încercat să-i saboteze candidatura cu argumentul că aceasta şi-a depăşit atribuţiile cât a fost funcţie.
În interviul acordat Politico, Bohnert a răspuns afirmativ după ce a fost întrebat dacă se pune prea mult accent pe lupta anticorupţie dusă de Kovesi în România, amintind că printre atribuţiile procurorului-şef european se află ”investigarea, punerea sub urmărire şi aducerea în faţa justiţiei a celor care comit infracţiuni împotriva intereselor financiare ale UE”.
„Este principala experienţă a lui Kovesi, înţeleg de ce s-ar concentra pe asta”, a afirmat Bohnert, făcând referire la lupta anti-corupţie.
Însă el a avertizat privind pericolele concentrării pe un singur aspect al funcţiei: „Este ca şi cum ai folosi un binoclu, dacă schimbi focusul, nu mai este la fel. Poate că şi în timpul discuţiilor din Parlamentul European, nu a fost cea mai bună cale ca lumea să se concentreze numai pe lupta anti-corupţie”.
Bohnert şi-a exprimat nemulţumirea privind faptul că presa s-a concentrat mai mult pe Kovesi: „La început, bineînţeles, nu a fost un avantaj. M-am simţit un pic în spatele scenei pentru că toată lumea se concentra pe Kovesi”.
În interviul acordat Politico în Reims, Bohnert a declarat că a fost „trist” după ce a citit cum mai multe persoane i-au cerut pe Twitter să se retragă din cursă. El nu a luat niciodată acest lucru în considerare, adăugând că mai mulţi procurori germani şi-au exprimat susţinerea faţă de el la o conferinţă recentă.
„Mulţi oameni mă susţin şi ştiu că am experienţa necesară pentru a dezvolta noi instituţii. Nu pot renunţa pentru că multă lume nu ar înţelege”, a afirmat el.
El a făcut referire la experienţa sa de a superviza procurori în Franţa precum şi la munca sa în dezvoltarea de noi sisteme europene de cooperare judiciară, mai întâi în Germania iar apoi în Olanda.
Bohnert a afirmat că este „o îngrijorare majoră” pentru el faptul că doar 23 dintre cele 28 de state UE sunt aşteptate să participe la noua instituţie. Nu vor lua parte Ungaria, Polonia, Irlanda, Danemarca şi Marea Britanie, care va părăsi UE.
El a precizat însă că vor exista modalităţi de a trece peste aceste dificultăţi.
Bohnert a informat că dacă o infracţiune investigată de Parchetul European va implica o ţară dintre cele care nu participă, statul respectiv va fi obligat să coopereze, argumentând că toate guvernele UE trebuie să răspundă investigaţiilor europene.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.