Plenul Consiliului Superior al Magistraturii se reuneşte, miercuri, pe ordinea de zi fiind alegerea preşedintelui pentru anul 2020. Vicepreşedintele a fost ales în şedinţa de săptămâna trecută, când s-a încercat şi alegerea preşedintelui, dar fără succes. Candidatura judecătorului Nicoleta Ţînţ a fost supusă votului de două ori, dar s-au obţinut de fiecare dată nouă voturi ”pentru” şi nouă voturi ”împotrivă”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Şedinţa Plenului CSM care are pe ordinea de zi alegerea preşedintelui este programată la ora 10.00.

De la ora 13.00 este programată o nouă şedinţă a Plenului, care are  numeroase proiecte pe ordinea de zi. 

În 10 decembrie, magistraţii s-au reunit, dar nu au reuşit să aleagă preşedintele, ci doar vicepreşedintele, în persoana procurorului Tatiana Toader.

Candidatura judecătorului Nicoleta Ţînţ a fost supusă votului de două ori, dar de fiecare dată s-au înregistrat  9 voturi ”pentru” şi 9 voturi ”împotrivă”.

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, este de părere că ar fi un semnal pozitiv, inclusiv pentru coeziunea sistemului judiciar, ca viitorul preşedinte al CSM să fie ales în urma unei majorităţi generate de magistraţii din plenul CSM, nu determinat la limită pe baza unui vot hotărâtor al unui factor politic reprezentat în CSM de ministrul Justiţiei.

”Ministerul Justiţiei consideră că ar fi extrem de pozitiv, inclusiv ca semnal pentru coeziunea sistemului judiciar ca viitorul preşedinte al CSM să fie ales în urma unei majorităţi generate de magistraţii din plenul CSM, nu determinat la limită pe baza unui vot hotărâtor al unui factor politic reprezentat în CSM de ministrul Justiţiei. O astfel de evoluţie ar răspunde şi criticilor/recomandărilor din cadrul Raportului MCV care constată sciziunile din cadrul CSM şi sistemul judiciar, considerându-le o vulnerabilitate la adresa funcţionalităţii sistemului”, a afirmat ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu, în discursul rostit  la aniversarea a 15 ani de la înfiinţarea DIICOT.

Potrivit unui comunicat al MJ,  Ministerul Justiţiei consideră că CSM, inclusiv prin conduita noului preşedinte care va fi ales, trebuie să fie deschis şi constructiv cu partenerii europeni pentru realizarea recomandărilor MCV, GRECO şi ale Comisiei de la Veneţia.

Ministrul şi-a exprimat speranţa ca magistraţii din CSM să dea dovadă de dialog, înţelepciune şi moderaţie şi să genereze o majoritate largă care să aleagă un nou preşedinte al CSM.

În opinia sa, ieşirea din blocajul CSM este o condiţie pentru a se putea aborda temele esenţiale ale anului 2020: modificarea Legilor justiţiei şi ale Codurilor Penale, îmbunătăţirea Raportului de ţară.

Conform Regulamentului de organizare şi funcţionare al CSM, Consiliul este condus de preşedinte, ajutat de un vicepreşedinte, aleşi pentru un mandat de un an, care nu poate fi reînnoit.

Preşedintele şi vicepreşedintele sunt aleşi de plen, în prezenţa a cel puţin 15 membri ai Consiliului, cu votul majorităţii membrilor acestuia. Preşedintele şi vicepreşedintele fac parte din secţii diferite.

CSM are 19 membri, 14 fiind aleşi – cu un mandat de 6 ani – doi reprezentanţi ai societăţii civile, dar şi trei membri de drept – ministrul Justiţiei, procurorul general şi preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În 2019, CSM a fost condus de judecătoarea Lia Savonea (preşedinte) şi de procurorul Nicolae-Andrei Solomon (vicepreşedinte). În 2018, CSM a fost condus de judecătoarea Simona Marcu şi de vicepreşedintele Codruţ Olaru.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.