Poliţişti ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Dâmboviţaau făcut, luni, sub coordonarea unui procuror, 12 percheziţii domiciliare, în judeţele Mehedinţi, Timiş), Caraş-Severin, Ilfov, Braşov şi în Bucureşti la locuinţele unor presupuşi infractori acuzaţi că ar fi falsificat datele financiare ale unor societăţi comerciale, pentru a crea aparenţa de bonitate financiară, în scopul obţinerii unor bunuri pe care nu le-au mai achitat. Cinci persoane vor fi duse la audieri. Prejudiciul cauzat este estimat, până în prezent, la peste 700.000 de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Luni dimineaţă, 28 aprilie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Dâmboviţa, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, au pus în aplicare 12 mandate de percheziţie domiciliară, în judeţele Mehedinţi (6), Timiş (1), Caraş-Severin (1), Ilfov (1), Braşov (1) şi în municipiul Bucureşti (2).

De asemenea, vor fi puse în executare cinci mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediul Poliţiei, pentru audieri.

Activităţile procedurale sunt desfăşurate într-un dosar penal instrumentat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi înşelăciune.

Din cercetări a reieşit că, în perioada octombrie 2024 - prezent, cinci persoane ar fi constituit sau aderat la un grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii de infracţiuni de înşelăciune.

În fapt, persoanele respective ar fi controlat mai multe societăţi comerciale, falsificând datele financiare ale acestora, pentru a crea aparenţa de bonitate financiară, folosind nume şi calităţi mincinoase, în scopul obţinerii de bunuri, pe care nu le-ar fi achitat.

Bunurile ar fi fost ulterior valorificate către diverse persoane, pe teritoriul naţional.

Prejudiciul cauzat este estimat, până în prezent, la peste 700.000 de lei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.