Poliţiştii fac, joi, percheziţii ample în judeţele Prahova, Braşov, Ilfov şi în Bucureşti, într-un dosar penal de evaziune fiscală şi spălare de bani. Prejudiciul preliminar estimat de către anchetatori depăşeşte şapte milioane de lei
În cadrul operaţiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţişti ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din Poliţia Prahova fac 17 percheziţii domiciliare şi pun în executare şapte mandate de aducere în judeţele Prahova, Braşov, Ilfov şi în Capitală, într-un dosar penal de evaziune fiscală şi spălare de bani, informează Poliţia Română.
Potrivit anchetatorilor, persoanele cercetate de comiterea faptelor, în nume propriu sau prin intermediul unor societăţi comerciale controlate de acestea, ar fi creat, în perioada 2020 - 2024, un circuit care a avut drept scop înregistrarea în contabilitate a unor cheltuieli fictive sau neînregistrarea unor venituri încasate.
Ulterior, sumele provenite din activitate ar fi fost de mai multe ori transferate, printr-un circuit care ridică suspiciuni cu privire la caracterul real al acestor tranzacţii şi raţionamentul economic.
„Există bănuiala că persoanele ar fi dorit să ascundă adevărata natură a provenienţei, situării, dispoziţiei, circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că sumele de bani provin din săvârşirea de infracţiuni. Prejudiciul preliminar este de 7.194.337 de lei. Mai exact, 5.778.170 de lei prin săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală şi 1.416.166,51 de lei din infracţiunea de spălarea banilor.
Activitatea beneficiază de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Prahova.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.