Patru inspectori de trafic rutier şi un viceprimar au fost trimişi în judecată de procurorii DNA, în dosarul privind ”protecţia” asigurată unor firme de transport.
DNA anunţă, luni, că procurorii din Cluj au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpaţilor:
ORHA IOAN, inspector de trafic rutier în cadrul Inspectoratului teritorial Maramureş, cu privire la comiterea infracţiunilor de:
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
- abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
- folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată,
- luare de mită în formă continuată,
BAICU SORIN GELU, inspector de trafic rutier în cadrul Inspectoratului teritorial Bihor, cu privire la comiterea infracţiunilor de:
- abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
- folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată,
ŢEPELE CRISTIN VIOREL, inspector de trafic rutier în cadrul Inspectoratului teritorial Bihor, cu privire la comiterea infracţiunilor de:
- luare de mită în formă continuată,
- folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite,
ZEHAN FLORIN MIHAI, inspector de trafic rutier în cadrul Inspectoratului Teritorial Cluj, cu privire la comiterea infracţiunilor de:
- folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată,
- abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
POPOVICI FLORIN MĂDĂLIN, viceprimar al comunei Sârbi, judeţul Bihor, cu privire la comiterea infracţiunilor de:
- complicitate la dare de mită,
- efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
”În prezenta cauză s-au desfăşurat cercetări cu privire la modalitatea în care, în perioada 2021-2023, inspectori de trafic din cadrul ISCTR - Inspectoratul Teritorial 4, printre care şi inculpaţii menţionaţi mai sus, ar fi „protejat” mai multe societăţi comerciale cu obiect de activitate în domeniul transportului rutier, prin aceea că le-ar fi furnizat administratorilor acestora informaţii nedestinate publicităţii referitoare la controalele care urmau să se desfăşoare şi nu ar fi luat măsurile legale de sancţionare a acestora cu privire la încălcările legii pe care le-ar fi constatat (depasirea masei maxime autorizate de transport, lipsa licentei de transport, etc.)”, a transmis DNA.
Procurorii precizează că inculpaţii Orha Ioan şi Ţepele Cristin Viorel, direct sau prin intermediari (ex. inculpatul Popovici Florin Mădălin), ar fi primit de la reprezentanţii unor operatori de transport sume de bani (până la 20.000 lei, în cazul inculpatului Ţepele Cristin Viorel) sau alte foloase necuvenite.
”În perioada aprilie 2022 – august 2023, inculpatul Popovici Florin Mădălin, în calitate de viceprimar al comunei Sârbi, judeţul Bihor, ar fi administrat în fapt o societate comercială care activa în domeniul transportului rutier şi ar fi efectuat mai multe operaţiuni comerciale, ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia”, a mai transmis DNA.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Cluj, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.
De asemenea, procurorii anticorupţie au încheiat şi acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu inculpaţii:
POP MIRCEA MIHAI, inspector de trafic rutier în cadrul Inspectoratului Teritorial Cluj, pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
- folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată,
ŞOFRON VASILE, inspector de trafic rutier în cadrul Inspectoratului Teritorial Cluj, pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...