Procurorii Parchetului instanţei supreme au preluat, luni, de la Parchetul Judecătoriei Buftea, dosarul privind accidentul rutier în urma căruia şi-a pierdut viaţa Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, firma implicată în scandalul biocidelor diluate folosite în spitale.
Într-un comunicat de presă transmis luni, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie anunţă că procurorul general a dispus preluarea de către Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului instanţei supreme de la Parchetul Judecătoriei Buftea a dosarului privind accidentul rutier produs duminică seară. Iniţial, dosarul a fost înregistrat la Parchetul Judecătoriei Buftea, având ca obiect săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.
Conform sursei citate, duminică seară o echipă formată din poliţişti şi criminalişti de la Poliţia Ilfov, coordonată de un procuror, a mers la locul accidentului pentru cercetării la faţa locului, totodată, fiind identificaţi doi martori oculari care au fost audiaţi.
"În cauză s-a dispus efectuarea necropsiei, urmând a se dispune efectuarea unei expertize tehnice auto pentru stabilirea dinamicii şi a împrejurărilor producerii accidentului, autoturismul fiind ridicat şi transportat la sediul organelor de poliţie în vederea efectuării de cercetări. Din primele verificări şi acte efectuate a rezultat că, la data de 22 mai 2016, ora 18:30, în timp ce conducea un autoturism marca Opel din direcţia Buftea către Corbeanca, conducătorul auto a ieşit în afara carosabilului, izbindu-se violent de copacii de pe marginea drumului. Accidentul s-a soldat cu decesul conducătorului auto", se menţionează în comunicatul de presă al Parchetului instanţei supreme.
Parchetul ICCJ mai precizează că în luni continuă cercetarea la faţa locului de către poliţişti şi experţi ai Institutului Naţional de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sub coordonarea unui procuror.
Procurorul general al Parchetului instanţei supreme, Augustin Lazar, a declarat, duminică seară, pentru News.ro, că ancheta cu privire la evenimentul rutier va fi instrumentată de aceeaşi echipă de procurori care lucrează şi în dosarul dezinfectanţilor folosiţi în spitale.
Dan Condrea fusese chemat, luni dimineaţă, la Parchetul instanţei supreme pentru a i se aduce la cunoştinţă acuzaţiile formulate de procurori împotriva sa. În urma acestui demers, procurorii aveau în vedere inclusiv varianta reţinerii şi solicitării unui mandat de arestare preventivă.
Accidentul în urma căruia, din primele informaţii, şi-ar fi pierdut viaţa Dan Condrea a fost anunţat duminică seară, la numărul 112, cu câteva minute înainte de ora 19.00, acesta având loc pe un drum judeţean din Ilfov, între Buftea şi Corbeanca. În autoturism, care s-a izbit violent de un copac, s-au descoperit actele lui Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, firma implicată în scandalul biocidelor folosite în spitale.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...