Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a apreciat, marţi, că operaţionalizarea Parchetului European la 1 iunie este ”un moment istoric”, iar ”aşteptările cetăţenilor europeni de la noua structură europeană sunt mari”. Unitatea va investiga infracţiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, cu sprjinul autorităţior naţionale. În România este în derulare o nouă procedură de selecţie a procurorilor europeni delegaţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Începând cu data de 1 iunie 2021, Parchetul European (EPPO) îşi începe activitatea operaţională în statele membre participante la cooperarea consolidată , în baza Deciziei de punere în aplicare (UE) 2021/856 a Comisiei din 25 mai 2021 de stabilire a datei la care Parchetul European îşi asumă atribuţiile de investigare şi de urmărire penală. De la 1 iunie 2021, EPPO va putea investiga, în România şi în celelalte state membre participante, infracţiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, sprijinit de autorităţile naţionale competente”, a transmis, marţi MInisterul Justiţiei.

Instituţia recizează că România este unul dintre statele membre care a susţinut în mod constant Parchetul European, de la demararea negocierilor în Consiliul UE, pe baza propunerii de Regulament publicată de Comisie în iulie 2013.

”România s-a numărat, de altfel, printre statele membre iniţiatoare ale acestei forme de cooperare consolidată în 2017 şi, în cadrul discuţiilor ulterioare de la nivelul UE, pledând constant pentru operaţionalizarea cât mai rapidă a noului organ jurisdicţional al Uniunii, cu asigurarea de resurse corespunzătoare şi dezvoltarea unei colaborări strânse cu autorităţile naţionale.
În plan intern, România a efectuat o serie de demersuri legislative şi instituţionale în decursul ultimilor ani, pentru pregătirea acestui moment istoric. Au fost operate modificări legislative şi instituţionale pentru asigurarea punerii în aplicare a Regulamentului, au fost derulate proceduri de selecţie, atât pentru desemnarea Procurorului European pentru România, cât şi a candidaţilor pentru funcţia de procuror european delegat, primii 6 fiind deja numiţi de Colegiul Parchetului European”, a mai transmis Inisterul JUstiţiei.

Instituţia anunţă că o nouă procedură de selecţie pentru ocuparea celorlalte posturi de procurori europeni delegaţi a fost demarată la 26 mai. 

Aceste demersuri au fost însoţite de măsuri de natură practică, logistică, menite să sprijine derularea activităţii operaţionale în patru locaţii: Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara.

”Este un moment istoric pentru Uniunea Europeană şi pentru România, ca stat membru participant la cooperarea consolidată de instituire a Parchetului European. Aşteptările cetăţenilor europeni de la noua structură europeană sunt mari. Sunt convins că Procurorul-şef european şi echipa sa vor da dovada profesionalismului şi excelenţei, prin obţinerea unui track-record care să asigure o protecţie efectivă a intereselor financiare ale Uniunii. Voi continua să sprijin activitatea Parchetului European, conştient fiind că succesul acestuia depinde de strânsa şi eficienta colaborare a acesteia cu autorităţile naţionale competente, bazată pe încredere reciprocă”, a declarat ministrul Justiţiei, Stelian Ion.

Parchetul European este instituit în temeiul Regulamentul (UE) 2017/1939, ca organ independent al Uniunii Europene. Este primul organ al UE cu atribuţii de investigare şi urmărire penală, având competenţa de a investiga, de a urmări penal şi de a trimite în judecată pe autorii infracţiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii (prevăzute în Directiva (UE) 2017/1371 şi stabilite în Regulamentul (UE) 2017/1939). Cauzele instrumentate de EPPO sunt deferite instanţelor competente din statele membre.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.