Omar Hayssam a fost adus din nou, vineri, din penitenciar la Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru a fi audiat în dosarul privind privatizarea frauduloasă a IPRS Băneasa.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au citat pe Omar Hayssam să se prezinte vineri pentru noi acte procedurale în dosarul privind privatizarea fostei Întreprinderi de Piese Radio şi Semiconductori (IPRS) Băneasa, potrivit unor surse judiciare.
Sirianul a fost adus de forţele de securitate, cu o maşină, din Penitenciarul Mărgineni, unde execută pedeapsa de 23 de ani şi patru luni, în urma condamnării sale în patru dosare.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Hayssam a fost şi în 18 martie la DNA, pentru a da declaraţii în acelaşi dosar.
Ancheta vizează depunerea de către Ogharit Trading CO Siria, care era controlată de Omar Hayssam, a unor acte false în dosarul de participare la privatizarea societăţii. Compania lui Hayssam a cumpărat pachetul majoritar de acţiuni al IPRS Băneasa în 2003, ulterior fiind dispusă încetarea activităţii societăţii înfiinţate în 1962.
Sirianul execută din 2013 o pedeapsă de 23 de ani şi patru luni de închisoare, rezultată în urma contopirii condamnărilor primite în patru cauze: dosarul “Manhattan”, privind fapte de înşelăciune şi delapidare, dosarul "Volvo", privind înşelarea a patru firme cu 1,6 milioane de euro, dosarul "Foresta Nehoiu" şi cel al răpirii jurnaliştilor Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian, în martie 2005, la Bagdad.
Omar Hayssam a fost adus în România în iulie 2013, după ce timp de şapte ani a fost căutat de autorităţile române, întrucât a fugit din ţară în timpul cercetărilor în dosarul răpirii celor trei jurnalişti. Şefii SRI, SIE şi DGIPI de la acea dată, Radu Timofte, Gheorghe Fulga şi Virgil Ardelean, precum şi procurorul general al României Ilie Botoş au fost revocaţi din funcţii în 20 iulie 2006, după plecarea lui Hayssam.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.