Un om de afaceri a fost condamnat la doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală în formă continuată, după ce şi-a recunoscut faptele. El a fost implicat într-un dosar alături de Vasile Blaga şi de Gheorghe Ştefan.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Direcţia Naţională Anticorupţie a transmis marţi, printr-un comunicat de presă, că într-o cauză disjunsă dintr-un dosar în care au fost cercetaţi Vasile Blaga şi Gheorghe Ştefan,  procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus sesizarea instanţei de judecată, cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei unui om de afaceri, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

“În perioada 2011 – 2012, omul de afaceri a asigurat înregistrarea în contabilitatea unei firme pe care o administra a unui număr de 65 de facturi fiscale (în valoare totală de 46.008.647 lei), emise de patru societăţi pentru operaţiuni comerciale fictive. În realitate, plăţile făcute de inculpat către societăţile respective reprezentau remiterea sumelor pretinse de către un fost primar de municipiu şi fost vicepreşedinte al unui partid politic pentru facilitarea derulării în bune condiţii a contractelor încheiate de societatea pe care o administra omul de afaceri cu diverse autorităţi contractante”, se arată în comunicat.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Sursa citată menţionează că prin această modalitate, societatea administrată de omul de afaceri s-a sustras de la plata taxelor către bugetul de stat în valoare totală de 18.403.458 lei, din care impozit pe profit în sumă de 7.361.383 lei şi TVA dedus nelegal în sumă de 11.042.075 lei.

“În vederea recuperării prejudiciului, societatea administrată de inculpat a consemnat într-un cont bancar suma de 18.403.458 lei, asupra asupra căreia s-a aplicat sechestrul asigurator”, a mai precizat DNA.

În prezenţa avocatului ales, omul de afaceri a declarat expres că recunoaşte comiterea faptei reţinută în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv doi ani şi opt luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de patru ani şi opt luni.

Dosarul de urmărire penală privind pe inculpat împreună cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise la Tribunalul Bucureşti.

Omul de afaceri prezent în dosarul lui Vasile Blaga şi Gheorghe Ştefan este Horaţiu Bruno Berdilă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.