Cele 37 de percheziţii ale DGA care au avut loc, miercuri, în judeţul Mureş vizează activitatea unui pădurar care ar fi tăiat ilegal copaci din pădurile statului, oferind lemne şi unui fost poliţist pentru a-l ajuta să înmatriculeze autoturisme aduse din străinătate. Poliţiştii au găsit peste 200 metri cubi de lemne la adresele verificate, o parte acasă la poliţist, în timp ce pădurarul deţinea sume importante de bani.
Surse din rândul anchetatorilor au declarat, pentru News.ro, că descinderile DGA au avut loc la 37 de adrese domiciliare, la Ocolul Silvic Mureş şi la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Mureş.
Conform surselor citate, cazul este în cercetare de la sfârşitul anului trecut şi vizează presupuse afaceri ilegale cu lemne derulate de un pădurar-şef, care ar fi sustras cantităţi mari de lemne din pădurile statului.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
Printre beneficiarii lemnelor s-ar fi aflat şi un agent de la SPCRPCIV Mureş, care s-a pensionat în luna martie, la câteva luni de la începerea anchetei.
Pădurarul i-ar fi oferit agentului cantităţi de lemn în schimbul înmatriculării în mod preferenţial de autotuisme aduse din străinătate.
”Pădurarul prezenta dosare pentru înmatricularea unor autovehicule, iar agentul primea în schimb cantităţi de lemne. Acasă la agent a fost găsită cantitatea de patru metri cubi de lemne, însă la adresele altor beneficiari a fost găsită o cantitate totală de peste 200 de metri cubi de matrial lemnos fără documente de provenienţă”, au declarat sursele citate.
Valoarea prejudiciului este în curs de stabilire, dar pe piaţa liberă un metru cub de lemn costă aproximativ 450 de lei, astfel că valoarea celor 200 de metri cubi de lemne ar ajunge la 90.000 de lei.
Anchetatorii au găsit în casa pădurarului sume importante de bani, respectiv 16.500 euro, 61.500 forinţi, 10.500 lei. În plus, pădurarul avea în curte 20 de metri cubi de material lemnos fără documente de provenienţă.
Procuorii urmează să dispună audierea suspecţilor şi a martorilor, până acum nefiind reţinută nicio persoană.
Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie Mureş, ajutaţi de poliţişti, lucrători ai Gărzii Forestiere Cluj şi supravegheaţi de procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, au făcut 37 de percheziţii domiciliare, dar şi la sediul unui ocol silvic şi la o instituţie publică.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.