România a îndeplinit toate condiţionalităţile din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), toate autorităţile din domeniul juridic funcţionează în condiţii foarte bune, iar instituţiile importante au fost consolidate, fiind suficiente garanţii ca monitorizarea să fie ridicată din vara acestui an, a declarat ministrul Justiţiei, Florin Iordache, joi, după întâlnirea cu secretarul general adjunct al Comisiei Europene, Paraskevi Michou.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Ne-am pronunţat în sensul ridicării Mecanismului de Cooperare şi Verificare. Şi ei (delegaţia Comisiei Europene, n.r.) recunosc că România a făcut progrese şi doresc garanţii că statul de drept se va întări. Acelaşi lucru vrem şi noi. Am dat un semnal foarte clar că am îndeplinit toate obligaţiile ce ne reveneau”, a declarat, pentru News.ro, ministrul Florin Iordache.

Ministrul Justiţiei a spus că, în cadrul discuţiilor care au avut loc joi, i-a spus secretarului general adjunct al Comisiei Europene că, din 2006 până în prezent, Mecanismul de Cooperare şi Verificare a fost funcţionat şi a arătat, an de an, progresele făcute de România, care are în prezent o legislaţie coerentă şi instituţii care prezintă suficiente garanţii că funcţionează bine.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

El a precizat că raportul preliminar, care va fi prezentat probabil în 20-25 ianuarie, va arăta că România şi-a îndeplinit condiţionalităţile din cadrul MCV, a făcut paşi importanţi, sistemul de drept este funcţionat şi sunt garanţii că poate funcţiona fără acest mecanism de verificare.

Ministrul Justiţiei susţine că acest prim raport ar urma să constate că acele obiectivele care au fost instituite prin MCV în decembrie 2006 au fost respectate şi îndeplinite, la fel ca şi cele adăugate ulterior, în ultimii zece ani.

Florin Iordache a precizat că i-a spus secretarului general adjunct al Comisiei Europene că în prezent justiţia funcţionează în România, că au fost introduse şi se aplică noilor coduri penale, că Inspecţia Judiciară, Agenţia Naţională de Integritate şi Direcţia Naţională Anticorupţie, dar şi celelalte instituţii din domeniul judiciar respectă toate condiţionalităţile stabilite prin MCV.

Ministrul Justiţiei a mai spus că în discuţiile cu delegaţia CE a arătat că, atât timp cât sunt îndeplinite toate condiţiile, MCV trebuie ridicat din vara acestui an, şi nu mai trebuie aşteptat până în ianuarie 2019, când România va prelua preşedinţia UE.

Florin Iordache a mai spus că delegaţia CE are joi întâlniri şi cu reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Parchetului ICCJ, cu ministrul delegat pentru Afaceri Europene şi cu reprezentanţi ai Parlamentului.

Ministrul Justiţiei a apreciat că, în urma acestor întâlniri, va rezulta că România a îndeplinit toate condiţionalităţile şi MCV poate fi ridicat din acest an.

La ultima vizită în România, în octombrie 2016, Paraskevi Michou declara că transparenţa este ca un medicament prin care corupţia poate fi vindecată, iar Guvernul Cioloş a stabilit un standard al transparenţei decizionale demonstrând, prin măsurile întreprinse, faptul că guvernarea trebuie să fie participativă.

Pe de altă parte, în martie,  secretarul general adjunct al Comisiei Europene susţinea că nu vede “sustenabilitate” în progresele făcute de România şi Bulgaria “într-o serie de domenii”, aşa că va “lupta” pentru menţinerea Mecanismului de Cooperare şi Verificare până când toate obiectivele fixate la aderare vor fi îndeplinite.

Mecanismul de Cooperare şi Verificare a fost introdus în 2007, ca o condiţie a aderării României şi Bulgariei la UE şi se concentrează în special pe reforma justiţiei, lupta împotriva corupţiei şi combaterea crimei organizate.

După ce a fost aplicat de aproape 10 ani, MCV este considerat un instrument important al UE. Unii politicieni din România şi Bulgaria spun că a avut un impact pozitiv, în timp ce alţii îi pun sub semnul întrebării contribuţia la progres.

În ultimul raport, din ianuarie 2016, Comisia Europeană arăta că au fost unele progrese pentru îndeplinirea obiectivelor din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, dar trebuie continuată lupta împotriva corupţiei la toate nivelurile şi asigurată independenţa justiţiei. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.