Câte doi candidaţi au fost selectaţi să participe la interviurile pentru ocuparea funcţiilor de procuror general al Parchetului General şi procuror-şef al DNA, între aceştia fiind şi actualii conducători ai acestor instituţii. Pentru şefia DIICOT, trei candidate, între care şi actuala şefă, vor susţine interviurile, în 24 februarie, anunţă Ministerul Justiţiei.
Ministerul Justiţiei a publicat, vineri, numele candidaţilor înscrişi pentru funcţii de conducere care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege privind participarea la interviu.
Astfel, pentru ocuparea funcţie de procuror general la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au îndeplit condiţiile legale Alex-Florin Florenţa de la DIICOT şi Gabriela Scutea de la PICCJ.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Pentru funcţia de procuror-şef al DNA, s-a constatat că au fost îndeplinite condiţiile de către procurorii Crin Nicu Bologa şi Marius-Ionuţ Voineag, ambii de la DNA.
Interviurile sunt programate în 20 februarie (Florenţa şi Scutea) şi 21 februarie (Bologa şi Voineag), la sediul Ministerului Justiţiei.
De asemenea, vineri au fost anunţaţi cei trei candidaţi care îndeplinesc condiţiile legale pentru a susţine interviul pentru ocuparea funcţiei de procuror-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
Este vorba despre procurorii Ioana Bogdana Albani, Alina Albu şi Oana-Daniela Pâţu, de la DIICOT. În cazul acestora, interviurile au fost programate în 24 februarie.
Termenul de depunere a dosarelor pentru posturile de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a expirat luni.
Ministerul Justiţiei a lansat, în 27 decembrie, selecţia procurorilor în vederea formulării către preşedintele Klaus Iohannis a propunerilor de numire pentru ocuparea funcţiilor de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), funcţie vacantă începând cu 21 februarie 2023, şi de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), funcţie vacantă începând cu 21 februarie 202
Procurorii participanţi la selecţie vor susţine, în faţa ministrului justiţiei şi a comisiei de interviu, la sediul Ministerului Justiţiei din Bucureşti, un interviu constând în:
1.susţinerea proiectului privind exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere pentru care candidează;
2.verificarea aptitudinilor manageriale şi de comunicare ale candidatului;
3.evaluarea aspectelor legate de modul în care candidatul se raportează la valorile profesiei şi ale funcţiei pentru care candidează.
Rezultatele selecţiei vor fi publicate pe pagina de internet a Ministerului Justiţiei, la 27 februarie. Propunerile motivate ale ministrului justiţiei vor fi înaintate Secţiei pentru procurori a CSM, la aceeaşi dată, în vederea emiterii avizului consultativ motivat al acesteia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.