Cei doi medici de la Secţia de Anestezie-Terapie Intensivă a Spitalului Sfântu Pantelimon din Bucureşti acuzaţi de omor calificat cu premeditare şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei vor fi duşi, în cursul zilei de joi, la Tribunalul Bucureşti, unde se va judeca propunerea procurorilor privind emiterea de mandate de arestare preventivă pe numele lor. Femeile au fost reţinute miercuri, fiind acuzate de moartea unui pacient de 54 de ani căruia i-au scăzut nejustificat doza de noradrenalină.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Tribunalul Bucureşti va judeca, joi, propunerea de arestare preventivă formulată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti pe numele celor doi medici urmăriţi penal în dosarul morţilor suspecte din secţia ATI a Spitalului Sfântu Pantelimon din Capitală.

Cele două doctoriţe au petrecut noaptea în arest, în condiţiile în care pe numele lor au fost emise ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Una dintre ele este inculpată pentru tentativă de omor calificat cu premeditare şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei şi omor calificat cu premeditare, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei şi de către o persoană care a săvârşit anterior o tentativă de omor, cea de-a doua fiind cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat cu premeditare şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei.

Medicii anestezişti sunt suspectaţi că au scăzut în mod eliberat doza de noradrenalină unui bărbat de 54 de ani, aflat în stare gravă, internat la ATI la spitalul Sfântu Pantelimon.

”La data de 26.03.2024, ora 16:45, cu premeditare şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (pacient în vârstă de 54 de ani, în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 49/29 mm/Hg), inculpata M.M.A. a încercat să suprime viaţa pacientului prin reducerea bruscă a dozei de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 15ml/h, la valoarea de 1ml/h (valoare minimală care a fost menţinută o perioadă considerabilă de timp), însă decesul victimei nu s-a produs ca urmare a intervenţiei unei asistente medicale care a suplinit deficitul de noradrenalină prin perfuzie. La data de 04.04.2024, ora 13:17, inculpatele M.M.A. şi P.M., profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (acelaşi pacient de 54 de ani, aflat în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 60/36 mm/Hg), acţionând cu intenţia de a suprima viaţa pacientului, i-au redus doza de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 20 ml/h, la valoarea de 1ml/h, fapt ce a condus, 58 de minute mai târziu, la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului declarat la ora 15:00” sunt acuzaţiile aduse de procurori celor doi medici.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.