Marcel Ilie Şerbuc, acuzat că a ucis-o pe fiica de 12 ani a concubinei sale, cadavrul copilei fiind găsit în lada canapelei într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei, a fost condamnat definitiv la 26 de ani de închisoare.
Marcel Şerbuc a fost trimis în judecată pentru omor calificat si talharie, în octombrie 2023.
Bărbatul a fost adus în ţară în data de 22 august 2023, din Regatul Ţărilor de Jos.
Cadavrul fetiţei a fost descoperit, în stare de putrefacţie, în canapeaua dintr-un apartament din sectorul 4 al Capitalei, în data de 3 iunie. Legiştii au stabilit că moartea a fost violentă, s-a produs prin asfixie mecanică prin strangulare cu un cordon cu triplă circulară şi nod fix. Data probabilă a decesului a fost menţionată ca fiind cu aproximativ trei săptămâni anterior descoperirii cadavrului
.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.