Judecătoria Ploieşti a dispus eliberarea condiţionată a fostului primar al municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, care a executat o treime din pedeapsa de trei ani şi şase luni de detenţie la care a fost condamnat pentru fapte de corupţie, pe motiv că ”îşi asumă resposabilitatea pentru fapta comisă şi are o atitudine de acceptare a autorităţii”. Decizia nu este definitvă şi a fost contestată de procurori.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Magistraţii Judecătoriei Ploieşti, care au admis propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Ploieşti în privinţa fostului primar al municipiului PIatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, susţin că acesta s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate. 

”Aşa cum treiese din caracterizarea depusă la dosarul cauzei, pe întreaga durată a executării pedepsei condamnatul a avut un comportament pozitiv în sensul că nu a fost sancţionat disciplinar şi a fost recompensat o dată, a participat la activităţi lucrative (13 zile câştig) şi la activităţi socio-educative (21) astfel că instanţa apreciază că acesta s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate, iar liberarea anticipată nu prezintă niciun pericol pentru colectivitate” se arată în motivarea Judecătoriei Ploieşti. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Judecătorii consideră, potrivit aceluiaşi document, că fostul edil condmanat pentru corupţie ”îşi asumă resposabilitatea pentru fapta comisă şi are o atitudine de acceptare a autorităţii”. 

Gheorghe Ştefan a primit o pedeapsă de 1278 de zile de detenţie, din care a executat 297 de zile la care se adaugă 235 de zile de arest preventiv şi 13 zile considerate ca executate ca urmare a muncii prestate.

El ar trebui să se elibereze din închisoare la data de 11 august 2019 dacă ar executa integral pedeapsa. 

Decizia pronunţată de Judecătoria Ploieşti luna trecută nu este definitivă, iar procurorii au contestat-o. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.