Fostele judecătoare Dumitriţa Piciarcă şi Liliana Bădescu au fost achitate de Curtea de Apel Bucureşti printr-o decizie nedefinitivă în dosarul în care au fost acuzate de DNA că au anulat pedeapsa de şapte ani închisoare a lui Dinel Staicu în dosarul fraudării Băncii Internaţionale a Religiilor (BIR).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Curtea de Apel Bucureşti a decis achitarea celor două foste judecătoare pentru infracţiunile de abuz în serviciu, favorizarea făptuitorului şi fals intelectual. În cazul celei de-a treia ex-judecătoare care a fost trimisă în judecată, Veronica Cârstoiu, instanţa a decis disjungerea cauzei şi continuarea cercetării judecătoreşti. Hotărârea nu este definitivă şi poate fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în termen de 10 zile.

Cârstoiu, Piciarcă şi Bădescu, foste judecătoare la Curtea de Apel Bucureşti, au fost trimise în judecată în 2014 de procurorii DNA. Conform DNA, Dinel Staicu „a obţinut un avantaj patrimonial constând în desfiinţarea obligaţiilor civile, în cuantum de 18.839.684,5 lei, către Banca Internaţională a Religiilor, cu caracter definitiv, cu consecinţa vătămării intereselor legale ale părţii civile", se arată în rechizitoriu. 

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Potrivit procurorilor, la data de 22 februarie 2012, Cârstoiu, Piciarcă şi Bădescu, în calitate de judecători la Curtea de Apel Bucureşti, ar fi falsificat o decizie penală care viza admiterea contestaţiei în anulare depuse de Dinel Staicu faţă de o hotărâre prin care, anterior, un alt complet al aceleiaşi instanţe îl condamnase definitiv la pedeapsa închisorii pe o durată de 7 ani. "Cu acelaşi prilej, inculpatele şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, prin aceea că au desfiinţat, în mod ilegal, trei hotărâri judecătoreşti şi au anulat mandatul de executare a pedepsei de 7 ani închisoare emis pe numele lui Nuţu (Staicu) Dinel. Acest lucru a avut drept consecinţă obţinerea unui folos necuvenit de către acesta din urmă, prin exonerarea de executare a unei pedepse privative de libertate şi de plata despăgubirilor civile în cuantum de 18.839.684, 5 lei către Banca Internaţională a Religiilor S.A", se arată într-un comunicat al DNA.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.