Curtea de Apel Bucureşti urmează să se pronunţe miercuri în dosarul lui Ioan Ficior, fostul comandant al Coloniei de muncă de la Periprava, Tulcea. News.ro vă prezintă o parte din mărturiile unor foşti deţinuţi sau urmaşi ai acestora, depuse la dosar.
Din documentele depuse la instanţă de avocatul Ionuţ Matei rezultă că, la Periprava, sub conducerea lui Ficior, a fost un regim de exterminare.
”Aşa cum se reţine în rechizitoriu, în Colonia de Muncă de la Periprava au decedat 103 deţinuţi politici, cazuri dovedite, însă numărul lor este mult mai mare. Un prim act din care rezultă că în perioada de început a regimului comunist a fost declanşat un regim care avea ca scop exterminarea adversarilor politici, condamnaţi pentru fapte de împotrivire faţă de regimul instaurat, este Anchetă Partidului Comunist Român din anul 1968 care concluziona că în perioada 1952 - 1964 în cadrul penitenciarelor şi a coloniilor de muncă a existat un regim de exterminare a deţinuţilor politici care a fost dictat de persoane aflate la conducerea statului şi aplicat de către comandanţii locurilor de detenţie”, se arată în documentele depuse la dosar.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
În acest sens relevantă este declaraţia dată în faţa Comisiei de Partid la data de 18 martie 1968 de Pavel Ştefan, fost ministru de interne. Acesta, fiind întrebat despre ilegalităţile comise în perioada 1950 - 1964, a declarat că i-au parvenit rapoarte cu privire la ”atrocităţile” petrecute în penitenciare şi colonii de muncă.
”Era un sistem de a bate fără milă, în mod barbar. Am avut câteva şedinţe cu comandanţii lagărelor şi închisorilor, la care am cerut să se pună capăt acestor metode (…). Mi-a venit informaţia că la Brăila oamenii sunt bătuţi crunt, iar cadavrele erau cărate pe tărgi improvizate din două beţe (…). Ancheta a stabilit că comandanţii şi subalternii băteau deţinuţii şi încurajau bătaia cu deţinuţi atraşi de ei să facă asemenea lucruri. Medicamentele care trebuiau date deţinuţilor bolnavi pentru a fi în stare de lucru erau valorificate de ei (…). Situaţie similară era şi la celelalte lagăre. Se foloseau abuzuri samavolnice, oamenii erau teorizaţi, şi nu educaţi. (…) În legătură cu bătaia, când am început să analizez lucrurile, a rezultat că, pe timpul lui Marin Jianu (fost ministru de interne adjunct) care conducea lagărele, apăruse o indicaţie că să fie bătuţi deţinuţii (…). Aceasta a fost o linie, de a aresta şi schingiui fără să existe vreo învinuire. Când intrai pe mâna celor de la Securitate era vai şi amar”, se arată în documentele citate.
În concluziile scrise se face referire şi la o anexă la rechizitoriu în care sunt enumerate cauze care au dus la decesul celor 103 deţinuţi avuţi în evidenţă. Acestea sunt: insuficienţă cordio-respiratorie (Alexe Mihail, Chelaru Ion, Constantinescu Aurel, Crăciunescu Ilie, Culuianu Vasile, Demeter Ştefan, Fanea Victor, Florea Ştefan, infarct miocardic (Băşică Eugen, Bilvanescu Dumitru,Costache Ion, Mitroi Laios), septicemie (Bucovală Victor), enterocolită acută intestinală (Bunoiu Ioan, Csutak Francisk, Mincic Petre, Nancă Cornel, Popa Constantin, Roman Marin, Voinea Gheorghe), TBC pulmonar (Cotacu Nicolae, Drăghici Petre, Ducă Mihai, Dumitrescu Gheorghe, Gaiţă Nicolae, Păun Gheorghe, Popescu Focă, Rotman Kurt), astm pulmonar (Dobre Ion), ocluzie intestinală (Dragomirescu Gheorghe, Toth Ştefan), hemoragie intercostală (Ghibu Ion), casexie neoplazita (Matei Ion, Minoiu Eleonor Neacşu Ilie, Popa Constantin, Ragusila Ştefan) şi hepatită epidemică hipertoxica (Dinut Virgil, Zsofi Ludovic).
”Trebuie remarcat că printre cele mai frecvente cauze ale deceselor se regăsesc distrofiile sau TBC-ul, indiciu serios în privinţa alimentaţiei insuficiente, a epuizării, a lipsei condiţiilor de igienă şi a îngrijirilor medicale. De altfel, diagnosticele la deces indică în mare măsură existenţa unor condiţii de viaţă mizerabile, fapt susţinut de toţi foştii deţinuţi politici audiaţi în cauza, aceştia reclamând un tratament de expunere la frig şi foame, lipsa condiţiilor de igienă şi a tratamentului medical pe întreagă perioada de detenţie. Condiţiile de viaţă din colonia de muncă nu puteau să nu conducă la apariţia unor ”boli de mizerie” şi în final la decesul multor deţinuţi din aceste cauze. Este de reţinut că, într-o perioada în care TBC -ul era o maladie perfect tratabilă, în colonia de muncă s-au înregistrat foarte multe decese numai din această cauza”, se mai arată în concluziile scrise ale părţilor civile.
Documentele depuse la instanţă conţin numeroase mărturii privind regimul de exterminare de la Periprava, ale unor foşti deţinuţi încă în viaţă, ale unor urmaşi, precum şi ale unora dintre cei care şi-au găsit sfârşitul în colonia de muncă, acestea din urmă fiind culese din memorii sau scrisori.
Teodor Stanca spune: ”Ştiu că au existat decese între deţinuţi (…). Numitul Muţiu Caius (…) mi-a spus că în jurul lui mureau mereu deţinuţi”.
Într-o altă declaraţie a lui Caius Muţiu se arată că: ”Perioada cea mai cruntă a fost cea din decembrie 1959 - primăvară 1960, când mulţi dintre deţinuţii politici care au fost încarceraţi la Grind au murit datorită, în principal, inaniţiei. De asemenea, din totalul de aproximativ 500 deţinuţi politici aduşi la Grind în primăvară anului 1960 jumătate dintre ei au decedat, fiind îngropaţi în gropi comune".
Simion Tomoiagă a povestit că ”în fiecare zi mureau cel puţin 2-3 deţinuţi politici, în general bătrâni şi bolnavi datorită regimului de detenţie şi torturii, inclusiv deţinuţii aflaţi în anchetă, dintre cei care se credea că fac politică în penitenciar, acolo unde eram eu încarcerat (fiind numai tineri) au murit aproximativ 15 deţinuţi politici pe toată durata încarcerării mele la Periprava”.
”Alţi deţinuţi au decedat pe perioada cât eu am fost încarcerat la Periprava datorită dizenteriei sau a unei boli generale care bântuia prin colonie denumită leptospiroză”, spune Urdea Zaharie.
Ghetman Ştefan a declarat: ”Pot preciza că zilnic mureau deţinuţi, însă nu ştiu câţi şi unde erau îngropaţi”.
”În iarna anului 1961 au decedat vreo şase deţinuţi politici şi cadavrele au fost duse la marginea coloniei, unde erau plantaţi nişte pruni, un prieten de-al meu deţinut politic a fost pus să sape groapă şi noaptea au fost duşi acolo şi îngropaţi deţinuţii politici. (…) Mai arăt că deţinuţii care decedau erau îngropaţi în gropi comune, iar iarnă când pământul era îngheţat cadavrele erau aruncate în Dunăre. Arăt că am văzut cu proprii mei ochi cum erau strânse cadavrele celor care mureau zilnic, aproximativ 5-6 deţinuţi politici, în special cei distrofici şi inapţi, în faţă corpului de garda unde fiecare cadavru era înfăşurat într-o rogojină de stuf de aproximativ 2 metri fiind legat cu sârmă la cap şi la picioare, cadavrul era străpuns cu o bară metalică pentru a se asigura că este mort, după care li se prindea o greutate de beton şi erau aruncaţi în Dunăre”, arată un alt deţinut, Mokar Ianos.
Oniga Dumitru spune: ”În iarnă anului 1959-1960 ştiu că au murit 84 de deţinuţi politici din cauza frigului, foamei, condiţiilor de cazare, în special cei care au fost la muncă la stuf, întrucât condiţiile erau mizere. (…) La Periprava existau mai multe cazuri de deces, întrucât condiţiile de viaţă erau mai grele decât cele de la închisoare. Decesele erau zilnice. Decedaţii erau îngropaţi într-un cimitir”.
Potrivit documentelor depuse de avocaţi, tratamentelor inumane şi degradante li s-a adăugat înfometarea sistematică a deţinuţilor de la Periprava.
Astfel, Gherasim Avieriţei a relatat: ”Referitor la cantitatea de hrană primită, această era insuficientă, dacă s-ar fi adunat toată raţia pe o zi, nu te săturai nici la o masă. Pentru completarea acesteia, colegii deţinuţi mâncau rădăcini de papură şi porumb verde”.
Ion Anusievici a precizat: ”La Grind primeam o dată pe zi pâine, dimineaţă, în rest la prânz şi seară primeam câte un fel de mâncare şi mămăligă. (…) Apă de băut ne era adusă din Dunăre”.
Petre Lolea spune: ”Mâncarea era foarte proastă la Periprava, era puţină şi slabă, nu avea nimic în ea, dacă erau 20 - 30 boabe de fasole într-o porţie de mâncare. Eram subnutriţi, deţinuţii de acolo, eram numai osul şi pielea. Dimineaţă beam un ceai neîndulcit şi primeam o bucată de pâine, la prânz era o mâncare - varză sau altceva, doar foarte slabă, în sensul că nu avea nici ulei şi din când în când se puneau oase. Apa pe care o beam era adusă direct din Dunăre. Nu se aducea apă curată”.
Simion Tomoiagă afirmă, la rândul său: ”Arăt că raţia zilnică a deţinuţilor se numea normă 24, iar deţinuţii bolnavi primeau: amestec de varză cu arpacaş, primeau turtoi de mălai, iar pâine câte 100 de grame doar în anumite zile, foarte rar, împreună cu o cană de ceai, iar deţinuţii scoşi la muncă primeau pâine în fiecare zi şi turtoi. (…) În general mâncarea a fost dezastruoasă, doar de sărbători era mai bună deoarece avea grăsime. Arăt că dimineaţa mâncăm o cană de ceai, cu 100 gr. pâine, prânzul îl luam la locul de muncă şi primeam o ciorbă de legume, varză sau fasole, cu precădere varză amestecată cu coceni, arpacaş, găsind şi urmă de baligă de animale, carne primeam foarte rar, doar de sărbători”.
”Jumătate de an la Periprava eu nu am văzut carne niciodată în mâncare. De foame, mâncam rădăcini de papură, iar o dată am mâncat o iarbă care semăna cu pătrunjelul. (…) De asemenea, tot de foame am mâncat o dată ouă de şopârlă sau de şarpe”, a povestit Dumitru Voicu.
”Toată lumea suferea de foame, iar seara când făceam de planton (fiecare deţinut pe rând) se auzeau deţinuţii cum mestecau în gol, în vis, de foame”, a povestit şi Gheorghe Tomici.
Vladimir Profir îşi aminteşte că la Periprava ”se mâncau şerpi, iar un student pe nume Deacă, de la Iaşi, mânca şobolani, din cauza lipsei de hrană şi alimente”.
”Primeam şi carne dintr-un cal pe care-l vedeam tot timpul jupuit şi agăţat de bac. Precizez că şi ciorile mâncau din calul respectiv”, a spus Radu Ion.
Octav Bjoza consideră că cei mai mulţi deţinuţi de la Periprava ”au murit din cauza foamei”.
Un alt capitol al cruzimilor de nedescris de la Periprava a fost consemnat în declaraţiile unor foşti deţinuţi politici care au prezentat izolarea.
”I s-a făcut raport deţinutului şi atunci comandantul l-a pedepsit să stea 7 zile în puţul bacului, acolo fiind locul în care se aflau ancora şi lanţurile de la bac, o încăpere în care nu se putea respira, totul fiind numai metal. Aceste pedepse, se aplicau şi vara, iar din încăperea respectivă ieşeai aproape prăjit”, a declarat fostul deţinut politic Teodor Stanca.
Şi violenţa fizică a fost folosită împotriva deţinuţilor politici din Colonia de muncă de la Periprava, pentru a-i disciplina sau ca pedeapsă pentru nerealizarea normei de muncă, la ordinul sau chiar cu participarea nemijlocită a lui Ioan Ficior, se mai arată în mărturii.
Gherasim Avieriţei a povestit că ”cei care erau prinşi (n.n mâncând porumb) erau raportaţi la comandant şi sancţionaţi cu bătaia la tălpi. Pedepsele erau dispuse de Ficior, executate de gardieni, Ficior asistând la aplicarea lor”.
Potrivit unui alt fost deţinut politic, Ioan Tranculov, ”comandantul era cel mai de temut, iar atunci când trecea prin colonie nu aveai voie să te uiţi la el, cei care o făceau erau loviţi”.
”Ficior a trecut în spatele celui care nu reuşise să mănânce tot arpagicul şi i-a tras un pumn în tâmplă, omul s-a prăbuşit pe o parte şi Ficior l-a lovit numai în cap şi numai cu cizma, astfel încât luni de zile s-au cunoscut urmele loviturilor primite”, a spus Octav Bjoza.
În concluziile scrise depuse la instanţă se mai arată că “actele repetate de violenţă exercitate asupra deţinuţilor politici, înfometarea permanentă, lipsa asistenţei medcale, frigul şi condiţiile mizere din colonia de muncă, derulate timp de ani, au constituit elementele componente ale unui program eficient de exterminare a acestora, pus în executare de către inculpat, al cărui rezultat urmărit de cel din urmă s-a şi produs în cazul multora dintre deţinuţi care au decedat pe perioada încarcerării”.
Potrivit aceleaşi surse, înhumarea cadavrelor se făcea de cele mai multe ori în secret, fiind împiedicate astfel, în mod deliberat, orice posibilităţi de identificare cu certitudine a acelor locuri şi de exhumare, ce ar fi putut conduce la determinarea cauzelor morţii. În acelaşi scop, decesul deţinuţilor politici nu era înregistrat, vreme îndelungată, în mod oficial, şi, de asemenea, era ţinut ascuns faţă de membrii familiei.
”Încă se mai fac săpături în zona Periprava pentru a fi identificate gropile comune în care au fost îngropaţi deţinuţi politici decedaţi în perioada în care comandat al Coloniei de muncă de la Periprava a fost inculpatul”, se arată în documentele de la Curtea de Apel Bucureşti.
Fostul deţinut politic Gavrilă Dunca spune despre Ficior că ”este cel mai mare criminal de pe faţă pământului, fără pic de omenie, de bun simţ sau milă faţă de oameni”.
Emanoil Mihăescu povesteşte cum a stat trei - patru luni în lagărul de la Periprava în anul 1959.
”Am venit acolo împreună cu alţi deţinuţi cu bacul şi încă de la sosirea mea acolo l-am văzut pe inculpatul Ficior care ne-a întâmpinat într-un mod arogant, sfidător, călare pe un cal alb şi ne-a ţinut o cuvântare în cadrul căreia ne-a spus: ”Bă bandiţilor, aici aţi venit să fiţi exterminaţi, ori munciţi, ori crăpaţi”. Am avut ocazia să văd cum acesta îi lovea pe toţi cei care nimereau în apropierea pumnilor lui şi îi lovea pe deţinuţi pentru motive minore. Era un om fără niciun pic de umanitate. (…) Într-o dimineaţă unul dintre deţinuţi a întârziat pentru că avea dizenterie şi, pentru că a întârziat, inculpatul l-a înjurat, i-a dat un pumn şi l-a aruncat la pământ”.
În 17 martie, procurorii au cerut 25 de ani de închisoare pentru Ioan Ficior.
Sentinţa aşteptată miercuri de la Curtea de Apel Bucureşti nu va fi definitivă.
Procesul lui Ioan Ficior, care se judecă din 16 septembrie 2014 la Curtea de Apel Bucureşti, a avut 14 termene.
În august 2014, Ion Ficior a fost trimis în judecată, fiind acuzat că, în perioada 1958-1963, când a condus Colonia de muncă Periprava, a introdus şi coordonat un regim de detenţie represiv, abuziv, inuman şi discreţionar împotriva deţinuţilor politici, fiind înregistrate 103 decese.
Ficior a fost acuzat de infracţiuni contra umanităţii, dar procurorii au cerut apoi preschimbarea încadrării în tratamente neomenoase, potrivit noului Cod penal.
"Din probele administrate în cauză până la acest moment a reieşit faptul că regimul de detenţie aplicat de către Ficior Ioan, în perioada în care a deţinut funcţii de conducere în cadrul Coloniei Periprava, a fost unul menit să ducă la lichidarea fizică a deţinuţilor politici prin metode directe şi indirecte precum: condiţii de detenţie mizerabile şi inumane, rele tratamente; lipsa hranei adecvate; frigul extrem din barăci şi aglomerare excesivă; lipsa apei potabile care era înlocuită cu apă murdară scoasă direct din Dunăre; lipsa medicamentelor şi a asistenţei medicale sau refuzul de a acorda asistenţă medicală adecvată; aplicarea de pedepse aspre pentru abateri minore de la regulament", se arată în rechizitoriul procurorilor.
Un caz asemănător a fost cel al lui Alexandru Vişinescu, fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, condamnat definitiv, în 10 februarie, la 20 de ani de închisoare, decizia fiind o premieră din punct de vedere judiciar. Vişinescu este primul condamnat pentru fapte care au fost comise cu peste 50 de ani în urmă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...
