Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, care participă, sâmbătă, alături de conducerea PNL, la Comitetul de Coordonare local extraordinar al PNL Câmpulung, s-a referit şi la combaterea consumului de droguri. ”Traficanţii trebuie să stea în puşcărie şi nu în libertate”, a transmis ministrul.
”Am fost primii care am înfruntat şi am adus măsuri concrete în blocarea fenomenului drogurilor (...) Consider o prioritate a mea ca ministră a Justiţiei în acest mandat această îmbunătăţire legislativă pentru a stopa fenomenul drogurilor”, a afirmat Alina Gorghiu.
Potrivit ministrului Justiţiei sunt două legi în circuitul parlamentar - Registrul traficanţilor de droguri şi Legea 2 mai, prin care ”pedepsele traficanţilor de droguri vor fi întotdeauna cu executare”.
”Traficanţii trebuie să stea în puşcărie şi nu în libertate, asta vor liberalii”, a mai transmis ministrul.
Gorghiu s-a referit şi la legea depusă în Parlament de liberali, săptămâna trecută, care prevede înfiinţarea a opt centre de dezintoxicare şi recuperare a dependenţilor din ţară.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.