Doi bărbaţi, agenţi de poliţie la data comiterii faptelor, au fost condamnaţi definitiv la închisoare cu executare pentru luare de mită. Ei au luat - între 100 şi 1.000 de lei - de la şoferi pentru a nu aplica amenzi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”La data de 29.11.2024, Curtea de Apel Bucureşti a respins apelurile declarate de 2 inculpaţi, la data săvârşirii faptelor agenţi de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu, împotriva unei sentinţe penale de condamnare pronunţată de Tribunalul Giurgiu, menţinând pedepsele cu închisoarea, în regim de detenţie, pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie”, a transmis, marţi, Direcţia Generală Anticorupţie, într-un comunicat de presă.

Primul inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată şi fals intelectual.

Prin aceeaşi sentinţă, cel de-al doilea inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată.

”În perioada martie-mai 2022, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu privind supravegherea şi controlul traficului rutier, cei doi poliţişti au pretins şi primit, cu titlu de mită, sume de bani cuprinse între 100 şi 1000 de lei, de la conducătorii auto, pentru a nu dispune constatarea şi sancţionarea contravenţională a unor abateri rutiere săvârşite de către aceştia”, a transmis sursa citată.

Totodată, unul dintre poliţişti a eliberat în fals o dovadă de reparaţie a autoturismului unui conducător auto, în care a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului cu privire la circumstanţele producerii avariilor autoturismului.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.