Fostu, deputat Sebastian Ghiţă a declarat joi seară la Antena 3 că va fi audiat din Serbia de Secţia privind infracţiunile comise de magistraţi, în dosarul care o vizează pe Laura Codruţa Kovesi, iar dacă procurorii îi vor cere, le va da fotografia în care apare şefa DNA la o petrecere la el acasă, despre care el a vorbit, dar pe care nu a prezentat-o public.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Acea poză va ajunge la Secţia de investigare a magistraţilor. Dacă procurorii îmi vor cere. Eu urmează să fiu audiat. Voi fi audiat de aici. Am depus o plângere şi am explicat de ce eu cred că doamna Kovesi, dirijând pe Onea şi Negulescu, acest grup infracţional organizat, am explicat acolo cum, pentru că ştiam două-trei lucruri de doamna Kovesi, că mi-a fabricat dosare, a falsificat probe. Sunt obligat de lege să dau fotografia", a declarat Ghiţă.

Sebastian Ghiţă a relatat în numeroase dăţi despre prezenţa Laurei Codruţa Kovesi la petreceri, susţinând că are şi o fotografie în care apare fosta şefă DNA, făcută în crama locuinţei lui din Ploieşti. Ghiţă a refuzat însă să facă publică fotografia.

În martie 2018, el afirma că imaginea cu Laura Codruţa Kovesi este un stop-cadru dintr-un film şi că nu este singura imagine în care aceasta apare.
 
Şi socrul fostului deputat i-a susţinut afirmaţiile declarând că petrecerea la care a participat Kovesi a avut loc, aproximativ, în noiembrie 2012 şi că Laura Codruţa Kovesi a stat la acea petrecere circa şapte ore şi "nu s-a plictisit".
 
Întrebat dacă Laura Codruţa Kovesi a vrut să facă poze, Sebastian Ghiţă a explicat: "Eram mai relaxaţi, mai deschişi. Sunt poze, filme. Aici, la acest evenument mai erau nişte persoane. Nu cred că demiterea unui demnitar, mai ales a zeiţei anticorupţie, poate fi făcută scurgând poze. Această poză este de la mine de acasă, din Ploieşti".

Ghiţă a anunţat în 9 decembri că a făcut o plângere penală pe numele fostei şefe a DNA, Laura Codruţa Kovesi. Fosta şefă a DNA a fost reclamată de Ghiţă la Secţia Specială pentru anchetarea magistraţilor. Sebastian Ghiţă susţine că Laura Codruţa Kovesi i-ar fi cerut să plătească avionul pentru repatrierea lui Nicolae Popa.

 
 
 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.