Fostul ministrul al Sănătăţii Vlad Voiculescu spune că dosarul DIICOT care îi vizează pe medicul Mihai Lucan şi pe fiul acestuia are la bază "într-o măsură covârşitoare” două rapoarte ale Corpului de Control făcute în urma verificărilor de anul trecut, când el era ministru. Voiculescu mai spune, citând din referatul procurorilor, că Mihai Lucan ar fi încercat să obţină o întâlnire cu el. Fostul ministru mai spune, într-un alt mesaj postat pe Facebook, că, din păcate, cazul Lucan nu este singular - "sistemul de sănătate este ca o pânză de păianjen pe care pândesc păianjeni feudali, fără scrupule, care fac din viaţa pacienţilor şi din sănătatea acestora o afacere, iar pentru cei care au curajul să îi înfrunte, preţul este pe măsură".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Într-un mesaj intitulat "Caracatiţa domnului Lucan" şi ilustrat cu o caracatiţă, fostul ministru al Sănătăţii spune că în mandatul său a fost prima dată când cineva din Ministerul Sănătăţii "îndrăznea să calce pe ceea ce devenise moşia privată a domnului Lucan".

"În bula mea, toată lumea pare absolut şocată de acuzaţiile care îi sunt aduse domnului Mihai LUCAN. Ceea ce nu ştiu mulţi este că dosarul DIICOT este într-o măsură covârşitoare alcătuit din rezultatul controalelor şi celor două rapoarte devastatoare ale Corpului de Control al Ministrului Sănătăţii de anul trecut. A fost pentru prima dată când cineva din partea Ministerului Sănătăţii îndrăznea să calce pe ceea ce devenise moşia privată a domnului Lucan. Dar mai important decât atât, a fost poate prima dată în ultimii ani când la Ministerul Sănătăţii sunai dacă pacienţii aveau o problemă, nu dacă tu (şef sau şefuţ) aveai o problemă", scrie Vlad Voiculescu, marţi, pe Facebook. 

 El mai spune, citând din referatul procurorilor, că Mihai Lucan ar fi încercat să obţină o întâlnire cu el.

"EXTRASE DIN REFERATUL DE ARESTARE - În referatul cu propunerea de arestare preventivă întocmit de procurori apar informaţii potrivit cărora, în anul 2016, medicul ar fi luat legătura cu mai multe persoane influente în cadrul unor instituţii ale statului, în contextul unor verificări ale Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii efectuate la ICUTR. (...) Una dintre persoanele contactate este fostul şef al Agenţiei Naţionale de Transplant, Victor Zota. (...) În scopul securizării activităţii sale, inculpatul Lucan Mihai a făcut demersuri în vederea activării altui post telefonic. l-a contactat pe numitul ŢĂRUS VALENTIN-NORBERT (presedinte al SC Farmaceutica REMEDIA S.A.), pe care l-a întrebat dacă îl cunoştea pe ministrul sănătăţii la data respectivă, în persoana numitului VOICULESCU VLAD VASILE, solicitându-i totodată o întâlnire, potrivit referatului de arestare. În ziua de 26.09.2016 ora 21:42:43, a purtat o discuţie telefonică cu numitul DÂNCU VASILE (la data faptelor vicepremier în Guvernul României), solicitându-i ajutorul pentru a-l informa pe primul ministru al Guvernului României despre situaţia existentă", se arată în referatul procurorilor, citat de fostul ministrul al Sănătăţii, care spune că atât Valentin Ţăruş, cât şi Vasile Dâncu "au avut înţelepciunea să îşi vadă de treabă".

Într-un alt mesaj postat pe Facebook, fostul ministru al Sănătăţii spune că nu există mulţi medici sau mulţi pacienţi ai medicului Lucan care să nu fi ştiut cum stau lucrurile, însă politicieni şi oameni cu influenţă ai ultimilor 27 de ani au ştiut şi "au profitat de serviciile preferenţiale" ale doctorului pentru ei înşişi sau pentru apropiaţi. Printre ei se numără actorul Alexandru Arşinel şi cântăreţul Victor Socaciu, deputat PSD la acea dată, dar sunt sute alte exemple, afirmă Vlad Voiculescu.

"Nu discut capacitatea profesională a domnului Lucan. Cu siguranţă, cel puţin până la un anumit punct, a fost un chirurg de excepţie şi mai mult decât atât. Cazul Lucan nu este însă din păcate unul singular... sistemul de sănătate este ca o pânză de păianjen pe care pândesc păianjeni feudali, fără scrupule, care fac din viaţa pacienţilor şi din sănătatea acestora o afacere. Iar pentru cei care au curajul să îi înfrunte, preţul este pe măsură: pentru pacienţi, preţul era de multe ori viaţa. Onoarea, cel puţin. Dacă vă trece prin cap că exagerez, citiţi poveşti ale pacienţilor domnului Lucan - cei care au apucat să le spună. Pentru medici şi asistente, preţul era de multe ori cariera. Dacă vă trece prin cap că exagerez, citiţi declaraţiile medicilor de la ICUTR despre cum domnul Lucan le sabota operaţiile, îi jignea şi ameninţa", scrie fostul ministru.

Vlad Voiculescu mai spune că pentru Emanuel Ungureanu, cel care a depus plângerea penală de la care a pornit dosarul DIICOT, preţul a fost slujba la ICUTR şi marginalizarea în anumite cercuri din Cluj, pentru el, preţul a fost mai mic - doar o serie lungă de ameninţări şi jigniri şi scandalul "Vlad Voiculescu a oprit transplanturile" de anul trecut, "orchestrat de domnul Lucan şi de alţi infractori care i-au fost alături, alături de prietenii lor din politică şi din presă", iar pentru şeful Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii, preţul a fost o serie lungă de jigniri, ameninţări şi, în final, postul - "a fost eliminat în primele zile din mandatul domnului Bodog, aşa cum fusese ameninţat în repetate rânduri de domnul Lucan". "Munca dânsului nu a fost continuată... din contră!", adaugă fostul ministru al Sănătăţii.

Medicul Mihai Lucan, cercetat sub control judiciar pentru delapidare în cazul Institutului de Urologie şi Transplant din Cluj, avea un jurnal în care îşi nota planurile, inclusiv pe acela conform căruia avocata lui ar fi trebuit să creeze "un cerc protector" în jurul său, construind în locul său relaţii cu oameni din sistemul judiciar.

Surse judiciare susţin că în iulie 2017 Lucan, care deja ştia că este vizat într-un dosar DIICOT, notase în jurnal, care consemnează nume şi date considerate foarte interesante de către anchetatori, că avocata lui trebuie să facă "cerc protector" în jurul său şi să creeze un sistem relaţional cu oamenii din sistemul judiciar sau care i-ar fi putut fi utili în respectivul context.

În ceea ce-l priveşte pe procurorul de caz, medicul făcuze un studiu minuţios, cu cele mai mici detalii din viaţa acestuia.

Conform notelor din jurnal, unele dintre maximele preferate ale medicului Mihai Lucan ar fi fost "Dacă vrei să prinzi peşte, fă-te cârlig" şi "Cine ridică sabia asupra mea, îi va cădea mâna".

Medicul Mihai Lucan şi fiul acestuia, Valeriu Ciprian Mihai Lucan, reţinuţi de către procurorii DIICOT în dosarul de delapidare şi constituire a unui grup infracţional organizat, vor fi cercetaţi sub control judiciar, au decis magistraţii Tribunalului Bucureşti, care au respins vineri dimineaţă propunerea procurorilor, de arestare preventivă. Aceeaşi decizie - de plasare sub control judiciar - a fost luată şi în cazul celor doi directori ai Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj - Dan Emil Fofiu - Sânpătreanu şi Sanda Rodica Baciu - reţinuţi şi ei în acest dosar.

Mihai Lucan, fiul acestuia, directorul administrativ al Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj, Dan Emil Fofiu - Sânpătreanu şi directorul economic Sanda Rodica Baciu au fost reţinuţi joi pentru 24 de ore de către procurorii DIICOT, pentru delapidare şi constituirea unui grup infracţional organizat.

Procurorii DIICOT au făcut miercuri cinci perchezitii la Cluj, una fiind la clinica medicală privată a familiei Lucan, în acest dosar.

Conform procurorilor, membrii grupului au prejudiciat Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, inclusiv prin folosirea unui aparat utilizat în tratarea diferitelor forme de cancer prin crioterapie, aparat care a fost transferat la clinica privată fără acte, consumabilele necesare find achitate tot de institut. Astfel au fost trataţi 159 de pacienţi, findu-le percepute sume cuprinse între 3.000 şi 6.700 euro/intervenţie.

Pe lângă medicul Mihai Lucan, suspecţi în acest dosar mai sunt Valeriu Ciprian Mihai Lucan şi Dan Emil Fofiu Sânpetreanu, care, potrivit procurorilor, au constituit un grup infracţional organizat, în calitate de angajaţi ai Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, având ca scop însuşirea, folosirea, traficarea, după caz, a bunurilor aflate în patrimoniul institutului., respectiv a serviciilor medicale specifice prestate de către angajaţii acestei unităţi sanitare, în beneficiul clinicii medicale aparţinând SC LUKMED SRL.

Perioada vizată este începutul anului 2005 - sfârşitul anului 2016, când, prin faptele lor, suspecţii au prejudiciat institututul cu o sumă în cuantum de 5.169.406,91 lei. Această sumă reprezintă contravaloarea serviciilor medicale constând în determinările anatomo-patologice, a spitalizării unui mare număr de pacienţi şi a materialelor/bunurilor cu destinaţie în domeniul sanitar utilizate în cadrul Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.