Fostul director al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Constanţa Geronimo Brănescu a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru că în urmă cu opt ani a cumpărat fără licitaţie mai multe bunuri care alcătuiau un grup electrogen la preţuri mai mari decât cele reale. Într-un caz, preţul era de aproape 20 de ori mai mare. Prejudiciul depăşeşte 260.000 de lei.
DNA a anunţat, joi, că Geronimo Brănescu, fost director al DSVSA Constanţa, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
"În luna decembrie 2014, inculpatul Brănescu Geronimo Răducu, cu încălcarea prevederilor legale aplicabile în domeniul achiziţiilor publice, ar fi cumpărat direct şi nu prin licitaţie deschisă sau altă procedură prevăzută de art. 20 din OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, trei bunuri care alcătuiau un grup electrogen, la preţul total de 398.000 lei. De menţionat este că bunurile respective ar fi fost achiziţionate de instituţia publică la preţuri mult mai mari decât cele reale (spre exemplu pentru una dinte componente a fost plătit un preţ de 19,5 ori mai mare decât preţul de achiziţie)”, se arată în comunicatul DNA.
Prejudiciul cauzat Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor este de 264.485 lei, reprezentând diferenţa între preţul real al bunurilor şi preţul plătit.
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor s-a constituit parte civilă în cauză.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanţa.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.