Fostul deputat Cristian Boureanu, cercetat pentru ultraj în urma scandalului cu poliţiştii care au oprit în trafic maşina în care se afla, pe care i-a insultat şi lovit, rămâne în arest preventiv pentru 30 de zile, a decis vineri Tribunalul Bucureşti, hotărârea fiind definitivă. Magistraţii au admis, astfel, contestaţia procurorilor la decizia Judecătoriei Sector 1, care hotărâse plasarea în arest preventiv a fostului parlamentar.
Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis contestaţia procurorilor Parchetului Judecătoriei Sector 1 şi au prelungit mandatul de arestare preventivă a lui Cristian Boureanu.
Decizia Tribunalului este definitivă.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
În 3 iulie, magistraţii Judecătoriei Sectorului 1 hotărâseară ca fostul deputat să fie plasat în arest la domiciliu, decizia fiind contestată de procurori.
În urma incidentului din noaptea de 8 spre 9 iunie, Cristian Boureanu a fost dus la Poliţie, ulterior fiind solicitată o ambulanţă, care l-a transportat la Spitalul Floreasca, de unde a fost externat cu diagnostic de traumatism cranio-cerebral şi fractură de sinus maxilar. Diagnosticul a fost menţionat ulterior şi de către avocata acestuia, care a reclamat că fosul deputat a fost agresat de poliţişti.
Brigada de poliţie rutieră a făcut publice imagini de la incidentul în care a fost implicat Boureanu. În afara scenelor în care Boureanu îi ameninţă pe poliţişti şi îl loveşte pe unul dintre ei, a fost prezentat întregul dialog cu aceştia. În înregistrare, poliţistul căruia i-a prins mâna la portiera maşinii îl ameninţă că îl "scoate" la ştiri şi că îi va face dosar penal pentru ultraj şi vătămare corporală, spunându-i şi că este beat. Filmul se încheie cu episodul în care poliţistul este lovit pentru a doua oară şi ripostează dându-i un pumn în faţă lui Cristian Boureanu. Ulterior, au fost prezentate şi imagini cu riposta poliţistului la agresiunea fostului parlamentar, în care se vedea cum Boureanu este lovit în bărbie şi cade pe asfalt, în timp ce prietena sa le strigă poliţiştilor să cheme o ambulanţă.
Fostul deputat Cristian Boureanu a fost dus în Arestul Central al Poliţiei Capitalei în 10 iunie, după ce pe numele său a fost emis un mandat de arestare preventivă pe 30 de zile, pentru ultraj.
Şoferul lui Cristian Boureanu le-a declarat anchetatorilor că fostul deputat a devenit agresiv în momentul în care maşina a fost oprită de poliţişti pentru controlul actelor, a început să ţipe la agenţi şi să le arate semne obscene, se arată în referatul procurorilor cu propunerea de arestare preventivă a lui Boureanu. La rândul său, Boureanu a susţinut că nu a fost recalcitrant şi că poliţistul pe care este acuzat că l-a agresat şi insultat l-a pus să coboare din maşină şi i-a spus: "Să te văd Bourene cât de şmecher eşti!" şi că ”o să dea caseta la presă să vadă toată ţara cât de prost” este.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.