Fostul director general al Regiei Autonome-Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) Georgian Surdu a declarat, în faţa judecătorilor instanţei supreme, că în cazul despăgubirilor pentru parcul Plumbuita din Capitală i-a dus fostei şefe a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) Crinuţa Dumitrean un milion de euro din partea lui Dorin Cocoş pentru a aproba o despăgubire record de 377 milioane de lei pentru un teren de 13 hectare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Audiat în calitate de martor denunţător, Georgian Surdu a recunoscut că în 2011 Dorin Cocoş i-a dat o mapă groasă de aproximativ 10 centimetri, pe care i-a dat-o apoi Crinuţei Dumitrean, căreia i-a spus că este "din partea lui Dorin şi să rezolve cât mai repede".

”Am fost la sediul ANRP. Mă duceam acolo de două ori pe săptămână. Mă duceam la Crinuţa. ANRP funcţionează într-o clădire a RAAPPS. I-am spus de rugămintea lui Dorin, respectiv de a se soluţiona dosarul al cărui număr i l-am comunicat. Aceasta mi-a spus că ştie de dosar şi că îl va rezolva. Mi-a spus că dosarul era deja validat într-o primă fază, cea a verificării documentelor. I-am dat mapa primită de la Dorin Cocoş. I-am spus că sunt din partea lui Dorin şi să rezolve cât mai repede, la prima şedinţă”, a susţinut sub jurământ, luni, la instanţa supremă, Georgian Surdu.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

El a mai precizat că nu avea niciun fel de date despre teren sau despre beneficiar.

”Ştiam de la Dorin că este vorba despre o valoare foarte mare deoarece se întocmise raportul de evaluare. Îmi amintesc că am intervenit şi pentru alt dosar tot la Crinuţa Dumitrean. În momentul în care Crinuţa Dumitrean mi-a spus că ştie dosarul nu am mai insistat. I-am comunicat acesteia suma de bani din mapă. Nu a deschis mapa. Dorin Cocoş nu mi-a comunicat alte nume, şi nici Crinuţa Dumitrean. După ce i-am lăsat mapa Crinuţei Dumitrean, am mers la Dorin Cocoş şi i-am spus că e OK. Am formulat denunţ cu privire la ambele fapte. Am aflat de la Cocoş  şi de la Dumitrean că dosarul a fost soluţionat. Nu mi-au dat amănunte, mi-au spus că e OK şi că s-a rezolvat”, a continuat Surdu.

El a descris mapa ca fiind una albastră şi groasă de aproximativ 10 centimetri.

”Crinuţa Dumitrean ştia de mapă, dar nu se aştepta să primească un milion de euro. Ştiam că este vorba despre un imobil, nu ştiam dacă e teren sau construcţie”, a completat Surdu.

Întrebat de către preşedintele completului de judecată dacă mai vrea să spună şi alte asptecte importante care să ajute la soluţionarea dosarului, Georgian Surdu a declarat: ”Dacă aş putea să mă duc într-o groapă să mă îngrop, acolo m-aş duce”.

În 15 septembrie 2015, Dorin Cocoş, trimis în judecată într-un alt dosar, a declarat în faţa judecătorilor că îl cunoştea pe Gheorghe Stelian din anul 2006 şi c= a făcut cu el afaceri imobiliare.

"În 2010, l-am întâlnit pe Diacomatu Sergiu, fost membru al Comisiei centrale de despăgubiri, care mi-a zis că lucrează la ANRP ca vicepreşedinte. Ştiam că Stelu are un dosar la ANRP şi l-am rugat să ne ajute cu dosarul de despăgubire. I-am promis 2,5 milioane de euro date în mai multe tranşe. I-am promis şi sprijin politic pentru a fi menţinut în funcţie. Prin intermediul lui Georgian Surdu, am intrat în legătură cu Crinuţa Dumitrean şi i-am promis 800.000 de euro, bani trimişi prin Georgian după ce s-a rezolvat dosarul. În legătură cu dosarul al doilea, cel din Plumbuita, cel de 377 de milioane de euro, m-am înţeles cu Diacomatu la cinci milioane de euro. Doamnei Dumitrean i-am transmis suma de un million de euro după soluţionarea dosarului. Lui Dragoş Bogdan i-am remis 800.000 de euro. Îl ştiam şi pe el de dinainte. I-am comunicat numărul de dosar şi i-am dat banii după soluţionare. Banii i-am dat în tranşe, cum mi-i aducea Stelian. Lui Stelian i-am pretins 13 milioane de euro, bani pe care i-am primit. Mi-au revenit 1,2 milioane euro în primul dosar şi 1,7 în al doilea. Am primit opt milioane de euro în al doilea dosar, din care mi-au rămas 1,2 milioane de euro. Este posibil să fi pretins mai mult aşa cum scrie în rechizitoriu”, a declarat Dorin Cocoş.

În decembrie 2014, Alina Bica, fosta şefa a DIICOT, a fost trimisă în judecată în dosarul despăgubirii frauduloase a omului de afaceri Gheorghe Stelian de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP).

Bica făcea parte, la data faptelor, din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de la ANRP, alături de Crinuţa Dumitrean, fosta şefă a ANRP, Sergiu Diacomatu şi Remus Baciu, foşti vicepreşedinţi ai instituţiei, deputatul Cătălin Teodorescu, Dragoş George Bogdan, fost vicepreşedinte al ANAF, Oana Vasilescu şi Lăcrămioara Alexandru. Celălalt membru al comisiei, deputatul Marko Attila, va fi cercetat separat deoarece a plecat din ţară.

Ei sunt acuzaţi de abuz în serviciu pentru că ar fi aprobat despăgubirea lui Gheorghe Stelian cu 89 de milioane de euro pentru un teren din Bucureşti supraevaluat cu 62 de milioane de euro.

Gheorghe Stelian şi expertul evaluator Emil Nuţu au fost, de asemenea, trimişi în judecată.

În acest dosar a fost arestat şi omul de afaceri Dorin Cocoş, suspectat că a solicitat 10 milioane de euro de la Gheorghe Stelian pentru a interveni pe lângă comisia de la ANRP.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.