Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) anunţă că a câstigat un proces împotriva profesorului universitar Ioan Scurtu, pentru încălcarea dreptului la imagine prin publicarea unui articol în care acesta susţinea că FDGR este continuatorul unei organizaţii fasciste, calitate în care ar fi dobândit numeroase clădiri pentru care ar încasa în prezent chirie de la statul român.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă transmis de FDGR, prof. univ. dr. Ioan Scurtu a publicat, în 15 februarie anul trecut, în ziarul Cotidianul şi, ulterior, pe blog-ul personal, articolul intitulat "Schimbarea la faţă a Grupului Etnic German din România", lansând în spaţiul public o serie de afirmaţii nefondate, tendenţioase şi profund denigratoare la adresa FDGR, care au legitimat o campanie de presă îndreptată împotriva formaţiunii şi a minorităţii etnice germane, desfăşurată în paginile ziarului menţionat, în mediul online pe pagina publicaţiei şi amplificată pe un post de televiziune naţional la o oră de maximă audienţă.

"Printre afirmaţiile denigratoare ale lui Ioan Scurtu se aflau acelea că FDGR este continuatorul unei organizaţiei fasciste din timpul celui de-al doilea război mondial, calitate în care ar fi dobândit numeroase clădiri publice pentru care actualmente încasează de la statul român chirii consistente", se arată în comunicat.

Conform sursei citate, în urma procedurilor contencioase declanşate de FDGR pentru atingerile aduse drepturilor sale la imagine, instanţele competente din Bucureşti au constatat încălcarea de către Ioan Scurtu a acestor drepturi prin publicarea articolului menţionat, l-au obligat pe acesta să înceteze orice încălcare a acestor drepturi, i-au impus ştergerea articolului din mediul virtual, respectiv de pe blog-ul său personal, să publice într-un număr din ziarul Cotidianul dispozitivul hotărârii, obligându-l în acelaşi timp la plata unei sume de bani (6.000 de lei) către FDGR cu titlu de daune morale.

Soluţia a devenit definitivă în 4 octombrie, mai arată FDGR.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.