Elevul în vârstă de 16 ani de la Colegiul “Ion Creangă” din Bucureşti care ăi-a atacat profesoara cu cuţitul rămâne în arest preventiv, după ce Curtea de Apel Bucureşti i-a respins contestaţia, decizia magistraţilor fiind definitivă.
Curtea de Apel Bucureşti a decis, miercuri, să respingă ca nefondată contestaţia elevului la decizia Tribunalului Bucureşti din data de 6 aprilie prin care fusese arestat preventiv pentru 30 de zile.
Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Conform procurorilor, ”la data de 05.04.2023, în jurul orei 12:30, în timp ce persoana vătămată, în vârstă de 26 de ani, profesoară la un liceu din mun. Bucureşti, începuse ora de predare la clasa a X-a şi împărţea foile cu teste căre elevi, în momentul în care a ajuns la banca inculpatului, acesta din urmă a lovit-o cu un cuţit în gât, provocându-i o plagă înjunghiată în regiunea cervicală anterioară”.
Procurorii menţionează că elevul ”a premeditat săvârşirea faptei prin aceea că s-a interesat despre pedeapsa aplicabilă, a făcut planuri în legătură cu modul în care urma să acţioneze şi s-a înarmat cu un cuţit”, concluzia lor fiind că, ”din modul în care a acţionat, lovind victima cu o armă cu potenţial letal într-o zonă vitală, rezultă că inculpatul a acceptat că acţiunile sale pot duce la decesul victimei, care nu s-a produs din hazard”.
În opinia magistraţilor, elevul a purtat şi folosit un cuţit într-o instituţie de învăţământ, iar prin violenţele exercitate asupra profesoarei în faţa colegilor de clasă a tulburat ordinea şi liniştea publică, provocând sentimente de teamă, indignare şi insecuritate.
Elevul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, săptămâna trecută, de către Tribunalul Bucureşti.
În timpul orei de curs, elevul şi-a înţepat profesoara în gât. Aceasta a fost transportată la spital şi a avut nevoie de suturarea unei plăgi.
Unitatea de învăţământ a deschis propria anchetă, iar Ministerul Educaţiei a transmis că monitorizează derularea acesteia, astfel încât să fie respectate toate prevederile legale.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.