Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au anunţat, vineri, trimiterea în judecată a lui Elan Schwartzenberg acuzat că l-ar fi ajutat pe omul de afaceri Morgenstern Avraham să-i dea mită lui Radu Mazăre 175.000 de pentru a câştiga contractul de construire a Campusului social ”Henri Coandă” din Constanţa. Dosarul a fost disjuns din cel în care Radu Mazăre şi fratele său, fostul senator Alexandru Mazăr, sunt judecaţi pentru luare de mită.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a lui Elan Schwartzenberg, arestat în lipsă, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii vorbesc despre faptul că Schwartzenberg, în cursul anului 2011, l-a ajutat pe omul de afaceri Morgenstern Avraham, administrator unic al societăţii Shapir Structures S.R.L., să îi dea suma totală de 175.000 de euro lui Mazăre Radu Ştefan, primarul municipiului Constanţa de la acea vreme.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În schimbul banilor, Mazăre ar fi trebuit să facă demersuri astfel încât societatea Shapir Structures S.R.L să câştige, în condiţii avantajoase, o licitaţie având ca obiect contractul de construire a Campusului social ”Henri Coandă” în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (circa 10 milioane de euro) din municipiul Constanţa.

Potrivit procurorilor, ajutorul acordat de Elan Schwartzenberg a constat, pe de o parte, în faptul că a intermediat darea sumei de 175.000 de euro prin interpunerea, pe traseul banilor, a societăţii offshore Melici Management Inc (societate al cărei beneficiar real era) şi, pe de altă parte, a facilitat relaţia dintre Mazăre Radu Ştefan şi Morgenstern Avraham, fiind prieten cu cei doi.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile dispuse în cauză.

Dosarul a fost disjuns din cel în care Radu Mazăre şi fratele său, fostul senator Alexandru Mazăr, sunt judecaţi pentru luare de mită, fiind trimişi în judecată încă din 2016.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.