Preşedintele PSD, Liviu Dragnea a declarat că aşteaptă decizia din 22 aprilie a instanţei şi vrea să se facă dreptate, precizând că va decide atunci ce va face mai departe, dacă îşi dă sau nu demisia. Dragnea a mai spus că neprezentarea la vot la referendumul din 2012 cerută imperativ de Traian Băsescu şi PDL este o infracţiune, dar ei nu au fost anchetaţi.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a încheiat, vineri, judecarea dosarului "Referendumul", decizia defintivă urmând să fie pronunţată pe 22 aprilie. Procurorii cer pedepse cu executare pentru Liviu Dragnea şi alte 45 de persoane, preşedintele PSD şi ceilalţi inculpaţi cer achitarea, susţinând că sunt nevinovaţi.
Liviu Dragnea a declarat, la ieşirea din sediul instanţei supreme, că nu vrea să comenteze acum ce se va întâmpla după decizia din 22 aprilie a instanţei supreme, precizând că vrea să se facă dreptate.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
"Ce am avut de spus am spus în faţa instanţei şi este suficient. De aici înainte, instaţa a rămas în pronunţare. (...) Vreau să se facă dreptate, până la urmă”, a spus Dragnea.
Preşedintele PSD a ţinut să menţioneze că nu este de acord cu ce au spus procurorii, pentru că prin toată munca lui din ultimii 20 de ani de zile a arătat că ţine la oameni.
"Un om care nu ţine la oameni nu se comportă aşa, şi sunt destui care nu ţin la oameni şi o şi afişează, şi o şi clamează”, a spus Dragnea.
Liderul social-democrat a precizat că prezentarea la vot este un principiu profund al democraţiei, iar libertatea, democraţia şi dreptul de a vota reprezintă, poate, „cele mai frumoase cadouri pe care ni le-am făcut la Revoluţie”.
Întrebat dacă nu este un drept şi neprezentarea la vot, Dragnea a spus: ”Neprezentarea la vot cerută imperativ şi ... de către Traian Băsescu şi de către PDL la vremea respectivă este o infracţiune, dar ei nu au anchetaţi”.
Dragnea a mai spus că nu înţelege de ce a îndemna oamenii să vină la vot este condamnabil.
"De fapt, asta este ceea ce le ceream în regimul comunist să dobândim şi am dobândit. În toate ţările lumii democratice asta se întâmplă, oamenii politici, liderii politic, presa cer oamenilor să vină. Pentru că o reprezentantivitate mare dau mai multă substanţă şi legitimitate unei situaţii politice”, a precizat liderul PSD.
Întrebat dacă îşi dă demisia în cazul în care va va fi condamnat la închisoare chiar şi cu suspendare, Dragnea a spus: "Haideţi să vorbim după pronunţarea sentinţei”.
"Ceea ce vă pot spune este că PSD este un partid care merge înainte, le spun tuturor colegilor mei să nu întrerupă activităţile de pregătire a campaniei electorale, să nu se lase intimidaţi. De asemenea, îi transmis colegei şi prietenei mele Olguţa Vasilescu că ea rămâne în continuare candidatul PSD, indiferent ce a spus unul sau altul”, a mai declarat Dragnea.
Întrebat dacă ar schimba ceva în varianta în care s-ar mai face o dată referendumul, Dragnea a spus că poate să spună categoric că nu va cere oamenilor să nu vină la vot.
"Pentru că asta este infracţiune generată şi comisă de cineva care vrea să îşi păstreze scaunul neapărat. Şi l-a păstrat, spre necazul a 7,4 milioane de români. Sigur, nu au putut fi chemaţi toţi, că n-aveau loc”, a adăugat Dragnea.
Ultima şedinţă de judecată a completului de cinci judecători de la instanţa supremă din dosarul "Referendumul" s-a încheiat, vineri, după şase ore, timp în care procurorul DNA şi avocaţii au susţinut pledoariile finale, iar inculpaţii au dat declaraţii în ultimul cuvânt.
Liviu Dragnea a arătat în ultimul cuvânt în faţa instanţei că nu a avut intenţia să încalce legea şi a cerut achitarea.
"Doamna preşedinte, aş vrea să vă rog să nu luaţi în seamă caracterizarea mea făcută de DNA. Nu asta e atitudinea mea faţă de oameni, mărturie stau cei 20 de ani din serviciul public. Un om cu o atitudine ca aceea menţionată de parchet nu ar fi făcut ca mine", a spus Dragnea.
Instanţa a anunţat că decizia definitivă va fi pronunţată în 22 de aprilie, iar până pe 15 aprilie se pot depune concluzii scrise.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.